David Goulden, VP al grupului Booking: Investim în România 100 milioane de euro în următorii 5 ani. Grupul a deschis la București un Centru de Excelență

15 09. 2022
3

Planurile companiei în următorii cinci ani, în România, vizează potrivit lui David Goulden, Executive Vice President and Chief Financial Officer al Booking Holdings, investiții de 100 milioane de euro și recrutarea a 500 de angajați.

David Goulden a precizat, într-o conferință de presă, că investiția preconizată include actuala investiția pentru inaugurarea Centrului de Excelență, precum și plata salariilor tuturor angajaților pe o perioadă de cinci ani.

Reprezentantul companiei a spus că Bucureștiul a fost ales pentru deschiderea centrului datorită resursei umane bine pregătite, cunoașterii limbii engleze, conexiunii la internet, precum și datorită scutirii pentru plata impozitului pentru lucrătorii din IT.

Centrul de Excelență a fost deschis pentru a oferi acces la specialiști de înaltă calificare în domeniul tehnologiei, pentru a susține proiecte bazate pe tehnologii noi și emergente, folosind bunele practici din industrie, dar și pentru a promova oportunități de colaborare între toate brandurile Booking Holdings, inclusiv Booking.com, Priceline, Agoda, KAYAK, OpenTable și Rentalcars.com. Familia de branduri de top în domeniul serviciilor turistice online contribuie la o experiență pozitivă de viață a clienților, susținându-și în același timp partenerii să prospere prin tehnologia pe care o oferă.

În prezent, noul Centru de Excelență din București susține operațiunile de securitate cibernetică și monitorizarea fraudelor, infrastructura IT și analiza achizițiilor, urmând ca pe parcursul acestui an și în 2023 să fie adăugate noi capacități în alte domenii, inclusiv Data Governance, FinTech și marketing. Centrul ocupă un întreg etaj și oferă o experiență flexibilă și incluzivă la locul de muncă.

„Când căutam cel mai bun loc pentru a deschide primul nostru Centru de Excelență, am vrut un loc care să răspundă nevoilor organizației noastre dinamice și diverse, nu doar acum, ci și în viitor, pe măsură ce vom continua să evoluăm”, a declarat Paulo Pisano, Chief Human Resources Officer în cadrul Booking Holdings Inc. “Bucureștiul oferă specialiști și tinere talente în aceste domenii, numeroși furnizori și parteneri cu expertiză, o infrastructură digitală de înaltă calitate, dar și perspective promițătoare de creștere economică și facilități de birouri ultramoderne. Toate acestea au contribuit la decizia noastră de a deschide aici Centrul de Excelență. Suntem nerăbdători să ne extindem prezența în acest oraș vibrant.”

În prezent, în cadrul Centrului lucrează 150 de oameni în diverse posturi, care sprijină mai multe branduri, și alte 50 de poziții sunt deschise pentru recrutare în domenii precum Financial Technology, Cybersecurity & Fraud, Software Development, infrastructură IT, Shared Business Services. 

Booking Holdings este cel mai mare furnizor global de servicii turistice online și de servicii conexe disponibile pentru consumatori și parteneri locali în peste 220 de țări și teritorii, prin intermediul a șase branduri principale: Booking.com, Priceline, Agoda, Rentalcars.com, KAYAK și OpenTable.