David Hay, AFI Europe: Acum este momentul ca dezvoltatorii internaţionali să intre pe piaţa rezidenţială din România
Înainte de criză, dezvoltatori din Israel, Ungaria, Spania se înghesuiau şi cumpărau terenuri pentru proiecte rezidenţiale în Bucureşti. O mică parte din proiectele lansate pe valul imobiliar au prins contur şi au fost finalizate, iar altele au fost preluate de bănci sau finalizate de alţi investitori.
Iar în timp de criză au prosperat afaceriştii români care au construit mii de locuinţe, mici şi la preţuri care să se încadreze în programul Prima Casă.
Totuşi, de câţiva ani încoace, mai mulţi dezvoltatori care intraseră în „hibernare” pe timp de criză, au săpat fundaţii pentru noi blocuri de apartamente.
Cererea mare de locuinţe le-a trezit interesul şi marilor companii prezente pe piaţa locală. Cel mai recent exemplu este cel al AFI Europe România, care este în stadiu avansat de obţinere a autorizaţiei de construcţie pentru primele două blocuri cu apartamente de pe terenul fostei fabrici Laromet din cartierul Bucureştii Noi.
„Cred că piaţa rezidenţială a fost dominată până acum de dezvoltatori, mici, locali, care chiar au inţeles piaţa mai bine decât marile companii multinaționale sau investitori instituţionali. Cred că acum este momentul ca dezvoltatorii internaţionali să intre pe piaţă, să stabilească standarede care deja există pe segmenele de birouri şi retail”, spune David Hay, directorul general al AFI Europe România.
Un alt investitor, care îndrăzneşte să-şi pună banii în construcţia de apartamente la Bucureşti este compania sud-africană MAS REI, care are un parteneriat cu Prime Kapital. Investitorii din Africa de Sud percep diferit riscurile de pe piața românească față de investitorii din Europa de Vest, spre exemplu, spunea recent Andrei Văcaru, Head of Research & Consultancy în cadrul JLL. „Riscurile ţării noastre sunt percepute ca fiind acceptabile”, mai spune Văcaru.
MAS REI și Prime Kapital și-au asigurat poziția de nou jucător pe piața rezidențială din Capitală prin achiziția a două terenuri bune, pe care urmează să construiască aproape 1.000 de case și apartamente. Este vorba de un teren cumpărat de la familia Becali în zona de birouri din apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu, dar și de terenul fostei fabrici Marmura, din Bucureștii Noi.
Un alt jucător pe segmentul rezidențial este Vastint, care anul trecut a cumpărat un teren de 48 de hectare în zona Sisești și unde se pot construi 10.000 de locuințe. Compania a făcut deja primii pași pentru demararea lucrărilor și a obținut în luna iulie a acestui an certificatul de urbanism în vederea obţinerii planului urbanistic zonal (PUZ) pentru construcţia unui ansamblu multifuncţional şi stabilirea tramei stradale.
„Vastint va începe probabil foarte curând proiectul de locuințe și poate că și alți noi dezvoltatori vor intra pe piață. Cred că odată ce piața va fi dominată de dezvoltatori intentaționali, se va schimba și designul, și proiectele, iar lucurile se vor schimba”, mai spune Hay.
Un alt dezvoltator, Forte Partners, care construieste proiectul de birouri The Bridge din apropierea stației de metrou Grozăvești, s-a orientat spre construcția de locuințe. După ce a construit proiecte de mici dimensiuni, a cumpărat un teren în Aviației, unde a început construcția unui proiect cu peste 350 de apartamente.
„Cred că piața rezidențială este un pic diferită față de cea de birouri. Este o piață mai puțin reglementată, sunt mai puțini dezvoltatori profesioniști și sunt puține produse la standarde internaționale. De aceea ne-am îndreptat atenția și spre rezidențial. Credem că este o piață bună”, spune Geo Mărgescu, directorul general al Forte Partners.