Davos: Criza costului vieţii cel mai mare risc mondial actual – studiu

Criza costului vieţii, o consecinţă a inflaţiei agravată de războiul din Ucraina şi redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru următorii doi ani, arată un sondaj publicat miercuri de Forumul Economic Mondial, înaintea reuniunii care va avea loc săptămâna următoare la Davos, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 11 ian. 2023, 12:54
Davos: Criza costului vieţii cel mai mare risc mondial actual - studiu

„Conflictele şi tensiunile geo-economice au declanşat o serie de riscuri planetare profund interconectate”, se arată în studiul „Global Risks Report”, publicat de Forumul Economic Mondial pe baza unui sondaj efectuat în rândul a 1.200 de experţi şi decidenţi din întreaga lume.

Aceste riscuri includ „presiuni asupra aprovizionării cu energie şi alimente, care ar putea persista în următorii doi ani şi creşteri puternice ale costului vieţii şi serviciului datoriei”, adaugă autorii studiului.

Forumul Economic Mondial a făcut un apel către liderii lumii pentru o acţiune concertată şi decisivă, mai ales având în vedere că fereastra de acţiune se reduce rapid, şi avertizează că dacă guvernele nu vor reuşi să gestioneze criza actuală „riscă să creeze tensiuni sociale fără precedent, deoarece investiţiile în sănătate, educaţie şi dezvoltare economică dispar, ceea ce erodează şi mai mult coeziunea socială”.

De asemenea, creşterea cheltuielilor cu apărarea ar putea reduce sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile, lăsând unele ţări „într-o situaţie de criză permanentă” şi ar amâna acţiunile urgente pentru contractarea schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii.

În perioada 16-20 ianuarie 2023, Forumul Economic Mondial organizează reuniunea sa anuală de la Davos (Elveţia), ocazie cu care elita politică, economică şi academică va discuta teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.

Întâlnirea anuală pe bază de invitaţie de la sfârşitul lunii ianuarie reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...