Davos: secretarul de stat John Kerry respinge ideea că SUA se decuplează de lume
‘Sunt uimit să aud ocazional că într-un fel America se decuplează de lume – acest mit că America se retrage sau renunţă… De fapt, nimic nu ar fi mai departe de adevăr’, a declarat Kerry la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.
Remarcile sale au fost considerate în parte ca un răspuns dat prinţului saudit Turki al-Faisal, fost şef al informaţiilor, care declarase înainte în faţa unui grup la Davos că lumea este dezamăgită de ‘sentimentul de nicio direcţie’ în politica externă a SUA.
Kerry a citat implicarea Statelor Unite în chestiuni de la Israel la Iran şi Siria în Asia, şi în Africa, pentru a contracara un punct de vedere similar exprimat de alţii în Orientul Mijlociu şi de critici în Statele Unite.
El a calificat o presupunere falsă afirmaţiile potrivit cărora singurul instrument de influenţă al SUA este armata. ‘Dacă nu avem o prezenţă mai mare a trupelor sau nu arătăm la o ameninţare imediată, suntem oarecum absenţi de pe arenă’, a declarat Kerry.
‘Nu poţi găsi o altă ţară – măcar una singură – atât de proactiv angajată sau în parteneriat cu atât de multe ţări din Orientul Mijlociu la fel de constructiv cum suntem noi, pe atât de multe fronturi-mize mari’, a notat el.
Aflat la Davos, Kerry a continuat să se ocupe de obţinerea unui acord israeliano-palestinian, discutând cu primul ministru israelian Benjamin Netanyahu.
Şi Kerry a apărat un acord între puterile lumii şi Iran pentru a reduce programul nuclear al Teheranului, deşi a insistat că respectarea lui de către Iran trebuie verificată, notează Reuters.
Kerry, care a participat la lansarea negocierilor de pace siriene marţi la Montreux, Elveţia, a insistat că o soluţie politică este singura cale de a rezolva criza şi a repetat că
preşedintele sirian Bashar al-Assad nu îşi are locul în viitorul ţării sale.