De acum aflaţi, în timp real, cât durează verificarea unei facturi pe POS DRU

Din această săptămână, beneficiarii de finanţări acordate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) pot vedea în ce etapă de procesare se află cererile de rambursare depuse la Organismele Intermediare şi pot afla valoarea sumelor care au fost achitate de Autoritatea de Management POS DRU, pe paginile oficiale ale acestor instituţii.
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 08:53
De acum aflaţi, în timp real, cât durează verificarea unei facturi pe POS DRU

Din această săptămână, Organismele Intermediare (OI) POS DRU sunt obligate să publice pe paginile lor oficiale informaţii despre cererile de rambursare primite de la beneficiari.

Regula va fi respectată şi de Autoritatea de Management POS DRU care va publica pe pagina sa oficială informaţii actualizate despre sumele achitate către beneficiarii POS DRU.

Atât informaţiile despre cererile de rambursare, cât şi cele referitoare la sumele achitate de Autoritatea de Management POS DRU vor fi actualizate de două ori pe săptămână.

Cererile de rambursare trebuie procesate şi achitate în ordinea în care au fost depuse şi nu în funcţie de alte criterii discreţionare stabilite de funcţionarii publici, iar acum vom vedea cu toţii câte zile durează verificarea fiecărei facturi şi cât de repede şi ordinea în care beneficiarii îşi încasează banii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Pe POS DRU sunt în derulare aproape 2.500 de contracte de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice
Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice
Grupul Mercedes-Benz a anunțat vânzări cumulate ale diviziile Cars (autoturisme) și Vans (furgonete) de 2.389.000 de unități în 2024, în scădere cu 4% față de același indicator din 2023....
Rusia anunţă că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire Putin-Trump privind Ucraina
Rusia anunţă că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire Putin-Trump privind Ucraina
Rusia a declarat vineri că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ...
Renault 5 este Car of the Year 2025 în Europa. SUV-ul „made in Romania”, Dacia Duster, a ocupat locul 5
Renault 5 este Car of the Year 2025 în Europa. SUV-ul „made in Romania”, Dacia Duster, a ocupat locul 5
Câștigătorul competiției anuale Car of the Year (COTY) a fost anunțat în această dimineață în cadrul unui eveniment ...
Grupul Piletilevi, care deține Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro, își schimbă numele
Grupul Piletilevi, care deține Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro, își schimbă numele
Grupul Piletilevi, pionierul din spatele primului sistem de vânzare de bilete online din Estonia, în prezent un jucător ...