De astăzi nu mai exportăm carne de porc în Elveţia. Ce spune Autoritatea Sanitară Veterinară

09 07. 2014
porc_06457400_95001400_27533400_67593300

La puţin timp după ce Rusia a anunţat că a interzis importurile de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza unui caz atipic de encefalopatie spongiformă bovină descoperit pe teritoriul ţării noastre, Elveţia ia aceeaşi măsură în ceea ce priveşte importurile de porci vii şi carne de porc. Sunt vizate importurile de la noi, Bulgaria, unele regiuni ale Croației și Letoniei şi toate statele europene în care au fost depistate cazuri de febră porcină africană. Autoritatea Sanitară Veterinară din Româniia anunţă însă că nu au depistat niciun caz de febră porcină pe teritoriul ţării. „Noi nu avem probleme cu boala porcină africană. Nu avem niciun caz. Nu ştiu de ce Elveţia a impus astfel de restricţii”, a declarat pentru #economica.net#  Alexandru Mănăstireanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA).

Febra porcină africană,  endemică în unele regiuni din Africa Subsahariană, şi-a făcut prezenţa în Peninsula balcanică din anul 2007, răspândindu-se până aproape de Rusia. Din datele Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), în ultimele luni s-au depistat cazuri de febră porcină africană în Polonia, Rusia şi Letonia.

Potrivit datelor Institutului naţional de Statistică remise ECONOMICA.NET nu au existat exporturi de carne de porc, preparate din carne de porc şi porci vii către Elvetia în anul 2013 şi primul trimestru din 2014.