Românii vor plăti cu minimum 76 de lei mai mult la rata pentru Prima Casă. Robor poate creşte până la 3%
Practica băncilor pentru actualizarea dobânzii variabile pe baza indicelui Robor este de două tipuri. „Valoarea ROBOR , indicele variabil din formula de calcul dobânzii curente, se va actualiza de 4 ori pe an, la datele de actualizare. Prin data de actualizare înţelegem fiecare dintre următoarele date din fiecare an calendaristic: data de 31 martie, data de 30 iunie, data de 30 septembrie şi data de 31 decembrie”, ne-au declarat reprezentanţii Raiffeisen Bank. Actualizarea valorii indicelui variabil la o dată de actualizare va determina modificarea Ratei dobânzii curente până la următoarea dată de actualizare.
Cea de-a doua practică în actualizarea dobânzilor pe baza indicelui Robor este cea bazată pe luna în care a fost accesat creditul. „Ea se va reseta din 3 în 3 luni, în funcţie de aniversarea datei de acordare a creditului”, spun reprezentanţii BCR. Mai exact, dacă creditul ar fi fost acordat în luna octombrie, indiferent de an, datele luate în calcul sunt: ROBOR 3M din ultima zi lucratoare a lunii anterioare; în acest caz 30 Septembrie. ROBOR se va reseta din 3 in 3 luni, în funcţie de aniversarea datei de acordare a creditului”, spun reprezentanţii BCR. Adică ai luat credit în octombrie, pe baza Robor din septembrie, următoarele date de resetare a dobânzii sunt 31 decembrie, 31 martie, 30 aprilie, 30 iunie.
Indiferent de metoda prin care se face actualizarea dobânzii, crucial este nivelul indicelui de referinţă din ultima zi lucrătoare a lunii. Astfel, indiferent dacă datele de actualizare sunt trimestriale sau în ultima zi a lunii precedente celei în care ai luat creditul şi se actualizează din trei în trei luni în funcţie de data acordării împrumutului, Roborul maxim de 1,58% înregistrat vineri, 29 octombrie, scumpeşte de astăzi rata pentru foarte mulţi români. Nu putem şti exact proporţia celor care plătesc din această lună o rată mai mare deoarece practica bancară în această privinţă este neuniformă. Oricum cei cu dobânzile resetate la final de trimestru şi cei care au luat credit în luna octombrie sau iulie, indiferent de an vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru rata lunară.
De exemplu, în cazul unui credit de 200.000 de lei prin Prima Casă, pentru un apartament de două camere, nivelul Robor luat în calcul în ultima zi lucrătoare din iunie, era de 0,87%. La o dobândă compusă din Robor 3M (0,87%) + marja băncii (3%), clientul a plătit până acum 1.492 de lei. De astăzi, cu dobânda resetată, Robor 3M (1,58%) + marja băncii, acelaşi client plăteşte o rată de 1.568 lei, cu 76 de lei mai mult decât rata de săptămâna trecută. Deci, la un astfel de credit, creşterea dobânzii înseamnă un surplus de aproximativ 7%.
Robor îşi va continua creşterea, chiar dacă nu în acelaşi ritm, aceasta fiind considerată o etapă tranzitorie. Aşa cum arată Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank, Robor este o dobândă care în general este peste rata inflaţiei. „Cum inflaţia a început să crească, iar estimările noastre pentru sfârşitul acestui an sunt de 2,4%, iar pentru anul viitor de 3,5%, majorarea semnificativă a inflaţiei urmând a se produce chiar din primele luni ale anului viitor, este foarte probabil că vom avea în continuarea o creştere a Robor. Probabil că nu va ajunge la rata inflaţiei deocamdată pentru că vorbim încă de politici monetare relaxate la nivelul băncilor centrale ale lumii, dar undeva între 2,5% şi 3% va ajunge cu siguranţă anul viitor”, a declarat Dumitru.
Robor a avut în ultimele două sptămâni o creştere foarte rapidă. În 11 zile bancare, indicele a crescut cu 10 puncte de bază, de la 0,98% la 1,58%. Analiştii speră că ritmul de creştere se va tempera, dar toţi recunosc că exită un motiv fundamental, creşterea inflaţiei, şi unul conjunctural, acordare de dividende statului de către companiile la care acesta mai este acţionar. Totuşi trebuie să nu uităm că epoca dobânzilor mici a apus, iar valoarea până la care poate creşte Robor este în acest moment, cel puţin teoretic, de maxim 3,25%. Asta deoarece rata Lombard, rata la cere se împrumută băncile de la BNR, este de 3,25%, iar un Robor de acest nivel sau peste acesta ar determina băncile să se împrumute de la banca centrală şi să nu se mai împrumute între ele pentru a conduce la formarea acestui indice. Aşteptările bancherilor sunt ca BNR să îngusteze coridorul de referinţă în şedinţa de politică monetară de mâine, fapt care ar duce dobânda Lombard la 3% şi dobânda la facilitatea de depozit la 0,50%.