De azi se majorează preţul energiei electrice
‘Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat în cadrul Comitetului de Reglementare modificarea tarifelor şi preţurilor reglementate în sectorul energiei electrice destinate consumatorilor non-casnici şi casnici, începând cu data de 01.07.2012 (…) Modificările aprobate de ANRE prevăd ajustarea în medie cu 5% a preţurilor şi tarifelor pentru energia electrică livrată consumatorilor non-casnici, precum şi celor casnici. Prin valorile aprobate, ANRE apreciază că se asigură o minimă protecţie consumatorilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate în anul 2012 şi, în acelaşi timp, s-a avut în vedere ca modificările preţurilor şi tarifelor la energia electrică să genereze un impact redus la nivelul economiei naţionale’, se arată într-un comunicat al ANRE.
Potrivit ANRE, modificările preţurilor şi tarifelor reglementate sunt, în principal, motivate de necesitatea de corelare a costurilor cu producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice cu rata inflaţiei care, cumulată pe anii 2010 şi 2011, a depăşit 13%.
Tarifele şi preţurile reglementate la consumatorii finali nu au mai fost modificate din data de 1 ianuarie 2010.
De asemenea, ANRE a luat în calcul respectarea prevederilor din Acordul preventiv dintre Romania şi Fondul Monetar Internaţional, recent aprobat de board-ul FMI, privind creşterea tarifelor reglementate pentru consumatorii non-casnici şi cei casnici începând cu data de 1 iulie, costurile cauzate de anumite prevederi care impun statelor membre să ia măsurile potrivite de protejare a consumatori lor de energie electrică, prin impunerea unor cerinţe privind informarea acestora, susţinerea cantităţilor de energie electrică prognozate a fi produse din surse regenerabile în anul 2012 (circa 2,5 TWh)