De ce a respins CNSC contestaţiile Mercedes şi Karsan la licitaţia Primăriei Bucureşti pentru achiziţia celor 400 de autobuze
Concret, CNSC a respins ca nefondate contestatiile formulate de Karsan Otomovit Sanayii Ve Ticaret As si Mercedes – Benz Romania Srl, oferind argumente clare si fundamentate la fiecare aspect contestat.
Astfel, referitor la contestatiile care vizau dimensiunile autobuzelor, dupa analizarea dosarului, CNSC a decis ca asocierea castigatoare a depus documente care atesta respectarea dimensiunilor solicitate in caietul de sarcini, respectiv schite, fise tehnice si documente de omologare, din care rezulta conformitatea ofertei in ceea ce priveste specificatiile pretins a fi nerespectate.
In ceea ce priveste pretinsa nerespectare de catre OTOKAR a cerintei privind deschiderea libera a usilor pentru calatori, Consiliul a stabilit ca in propunerea tehnica a OTOKAR, toate cele 3 tipuri de autobuze au deschiderea libera a usilor de 1.200 mm. (De altfel, contestatoarea recunoaste ea insasi ca a formulat contestatia bazandu-se pe supozitii, deci nu exista vreo dovada in sensul combaterii celor mentionate in oferta). Prin urmare, Consiliul a respins si aceasta critica.
In ceea ce priveste aspectul semnalat de unul dintre contestatari, cu privire la faptul ca nu s-ar fi respectat cerinta privind autorizarea RAR a atelierului service al operatorului economic declarat castigator, CNSC a stabilit ca aceasta cerinta NU a fost prevazuta in documentatia de atribuire, in consecinta nu avea cum sa fie sau sa nu fie respectata.
Referitor la contestarea metodologiei de calcul a punctajului, Consiliul a observat ca primii 10 factori de evaluare au fost obiectivi si matematici, iar ultimii patru s-au bazat pe declaratia (angajamentul ferm) al ofertantului. Astfel, verificand punctajul obtinut de compania contestatoare Karsan, Consiliul retine ca aceasta a obtinut maximum de puncte, respectiv 2,5, deci nu poate afirma ca fost defavorizata cu privire la acest factor de evaluare. In ceea ce priveste punctajul celorlalte oferte, si acesta a fost calculat pe baza datelor din documentatie, in raport cu documentele prezentate in oferte.
Mai mult decat atat, referindu-se tot la metodologia de calcul a punctajului, Consiliul a aratat ca, atat timp cat acesti factori nu au fost contestati in etapa documentatiei de atribuire, partile nu pot ridica pretentii si nu se pot arata nemultumite de maniera de apreciere, dupa evaluarea ofertelor.
Prin urmare, Consiliul retine ca, in ceea ce priveste criticile formulate de compania Karsan, privind modul de evaluare a ofertei sale, comparativ cu cea depusa de OTOKAR, comisia de evaluare a stabilit in mod corect punctajul.
Ca un argument in plus pentru corectitudinea si transparenta procedurii desfasurate de Primaria Municipiului Bucuresti, CNSC afirma ca, desi legea prevedere solicitarea de clarificari doar acolo unde este cazul, autoritatea contractanta a solicitat clarificari tuturor ofertantilor, in egala masura, niciunul dintre ei nefiind discriminat.
De asemenea, din verificarea actelor depuse in urma solicitarilor de clarificari, Consiliul nu a identificat documente din care sa rezulte ca s-ar fi modificat elemente ale propunerii tehnice sau elemente pe baza carora se acorda punctajul, toate solicitarile de clarificari fiind unele de completare sau confirmare.
In ceea ce priveste reclamatia referitoare la neacordarea accesului operatorilor participanti la licitatie la documentele cuprinse in dosarul achizitiei publice, CNSC reitereaza faptul ca legislatiile nationala si europeana impun autoritatii contractante sa nu dezvaluie informatiile transmise de catre operatorii economici si desemnate de acestia ca fiind confidentiale.
Mai mult decat atat, CNSC nu poate ignora, in prezenta cauza, declaratiile de confidentialitate ale ofertantilor, domeniul in care acestia actioneaza fiind unul competitiv, in care inovatia si know-how-ul sunt intotdeauna prezente. Din documentele respective fac parte schite si descrieri ale vehiculelor, elementele care le diferentiaza de alte masini ale concurentilor, deci Consiliul, ca si autoritatea contractanta, au obligatia de a proteja aceste informatii. Nu in ultimul rand, Consiliul retine ca toti ofertantii, parti in prezenta cauza, au depus declaratii de confidentialitate, deci nu pot pretinde vizualizarea ofertei competitorului.
Reprezentanţii Primăriei reamintesc ca la inceputul acestui an s-a finalizat procedura de evaluare a ofertelor pentru achizitionarea a 400 de autobuze Euro 6, primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbana derulat de catre actuala Administratie, punctajul cel mai mare fiind obtinut de oferta depusa de asocierea Otokar Europe Sas – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA. Valoarea atribuita a achizitiei este de 458.100.826 lei fara TVA, adica 100 milioane euro, respectiv 250.000 euro + TVA per autobuz.
In cadrul procedurii de licitatie au fost depuse 4 oferte: Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.S, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz Romania SRL si Asocierea Otokar Europe Sas – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA.
ECONOMICA.NET a relatat miercuri că CNSC a respins contestaţiile Mercedes şi Karsan la licitaţia Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze, în urma căreia a fost declarată câştigătoare oferta turcilor de la Otokar.