De ce a trimis E-Distribuție notificări pentru clienții casnici care depășesc puterea aprobată

Într-un răspuns trimis redacției noastre, E-Distribuție, compania de distribuție din cadrul grupului Enel, spune că, după verificările făcute în județele Ilfov și Giurgiu, compania a trimis notificări furnizorilor pentru clienții casnici în cazul cărora puterea absorbită este mai mare decât cea contractată “pentru asigurarea corectei funcționări a rețelei de distribuție”.
Mihai Nicuţ - lun, 03 ian. 2022, 12:54
De ce a trimis E-Distribuție notificări pentru clienții casnici care depășesc puterea aprobată

Răspunsul a venit ca urmare a publicării acestui text:

Enel trimite notificări clienților care consumă peste puterea aprobată. Ei riscă să fie deconectați temporar, care sunt soluțiile

Iată, integral, răspunsul E-Distribuție:

E-Distribuție derulează periodic acțiuni de verificare a depășirii puterii avizate prin avizul tehnic de racordare (ATR) / certificatul de racordare (CER) în rândul clienților finali. O astfel de acțiune s-a desfășurat și în cursul lunii decembrie, în județele Ilfov și Giurgiu, și s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul contoarelor inteligente, pentru asigurarea corectei funcționări a rețelei de distribuție. E-Distribuție Muntenia a transmis notificări tuturor furnizorilor care au clienți în județele Giurgiu și Ilfov cu contoare inteligente, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi înștiințeze despre activitatea legată de depășirea puterii aprobate prin CER / ATR.

 

Doar în cazul în care puterea absorbită la locul de consum depășește valoarea contractată (menționată în avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare), contorul inteligent întrerupe alimentarea cu energie electrică.

În acest caz, clientul are posibilitatea să anclanșeze (repornească) contorul fără intervenția echipelor tehnice, după ce își diminuează consumul (scoate din priză aparatele cu consum mare de electricitate, de exemplu), iar alimentarea va fi reluată automat. Modul în care se poate anclanșa contorul inteligent este exemplificat aici: https://www.youtube.com/watch?v=xSh02xFClTo&t=1s

 

Pentru a folosi mai multă energie electrică decât este prevăzut în CER / ATR, este necesar însă ca clientul să depună o cerere de spor de putere. O poate depune direct la operatorul de distribuție, după ce își creează cont pe www.e-distributie.com, în secțiunea Racordare, bifând opțiunea „Spor de putere”. Pentru corecta estimare a puterii necesare, clienții pot însuma puterile aparatelor care funcționează concomitent pe bază de electricitate din propria locuință și, în funcție de acesta, pot decide dacă au nevoie sau nu de spor de putere.

 

Mai multe detalii despre sporul de putere aici: https://www.e-distributie.com/ro/energia-electrica-in-casa-ta/spor-de-putere.html.

 

După depunerea cererii de spor de putere, pe baza fișei de soluție pe care o elaborează E-Distribuție, se emite un nou ATR (în maximum 30 de zile calendaristice, conform prevederilor legale). În funcție de soluția tehnică menționată în ATR, se urmează etapele specifice procesului de racordare la rețea. Mai multe detalii despre acesta aici: https://www.e-distributie.com/ro/racordare-la-retea.html

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru alimentarea cu energie electrică în siguranță.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului dintre Israel și Iran, este posibil ca avioanele sale care zboară......
Ilie Bolojan avertizează că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut și că România riscă să intre în incapacitate de plată
Ilie Bolojan avertizează că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut și că România riscă să intre în incapacitate ...
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat astăzi că deficitul bugetar mare nu mai poate fi suținut de țara ...
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările ...
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin 270 de morţi
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin ...
Guvernul indian a dispus o inspecţie de urgenţă a tuturor aeronavelor Boeing 787 după dezastrul aviatic de joi din Ahmedabad, ...