De ce creşte preţul gazelor?

Evoluţia preţului mediu al gazelor la consumatorul final a crescut continuu între 2000 şi 2014, excepţie făcând anii 2009 şi 2010, când printr-o decizie politică preţurile şi tarifele au fost îngheţate, sau mai corect s-a încheiat un pact de amânare a creşterii acestora pentru anii următori.

Creşterea preţului gazelor în ultimii 14 ani nu a fost rezultatul liberalizării, ci al acţiunii autorităţilor.

Un element neînţeles încă în România, este legat de faptul că orice creştere de preţ determină scăderea cererii de gaze pe piaţă. Astfel, într-un deceniu o creştere a preţului gazelor cu cca. 100 USD/1000 mc de a determinat o scădere a consumului de gaze cu 5 mld mc. Respectiv sunt consumatori care se găsesc în situaţia imposibilităţii plăţii gazelor şi se închid, comută pe un alt combustibil sau iau măsuri de efcientizare a consumului. În unele cazuri, aceste măsuri sunt corecte. Se ajunge însă în situaţia în care sistemele de gaze pot să ajungă într-un „labirint al morţii”, în care închiderea consumatorilor aferenţi unei reţele, fac ca aceste gaze să se scumpească continuu, putând merge până la colapsul sectorului.

Dacă rememorăm etapele prin care au trecut sistemele de distribuţie ale agentului termic, observăm că dispariţia a 250 de sisteme (83% din toate sistemele) s-a datorat unor situaţii similare.

Preţul final cu care gazul este vândut la consumatorul final este compus din preţul gazelor din intern şi import, după o anumită proporţie, tariful de transport, tariful de distribuţie, tariful de înmagazinare şi diferite taxe.

Pentru a analiza motivele creşterii preţului, vom analiza modul în care componentele care compun acest preţ final au influenţat această creştere, dar şi modul cum o componentă sau alta influenţează creşterea preţului.

Preţul gazului la consumatorul final a fost compus în cea mai mare parte a perioadei analizate din costul mărfi, într-o proporţie de cca. 50% şi aceeaşi proporţie, din costurile cu servicile şi taxele percepute de stat.

Putem observa că în ultimul deceniu taxele au fost cele care au crescut cel mai mult în preţul final al gazelor. Autorităţile înţelegând că taxele din vânzarea energiei sunt printre cele mai sigure resurse la bugetul de stat, au preferat să le mărească continuu fără a le adapta cu realităţile pieţei, acestea fiind dispuse să meragă până la sacrificarea unui sector pentru obţinerea resurselor necesare la buget, în detrimentul unor măsuri economice inovative.

Creşterea taxelor a influenţat primordial creşterea preţului gazelor

Componenta următoare din preţul gazelor, care a influenţat creşterea acestuia au fost tarifele (transport, distribuţie, înmagazinare). Lipsa unei strategii energetice, proiecte nefezabile puse în practică urmare a unor influeţe politice, existenţa unei Metodologii de stabilire a tarifelor servicilor de transport, distributie si inmagazinare pe baza costurilor, a făcut ca aceste costuri să crească continuu în ultimii ani.

Al doile factor care a determinat creşterea preţului gazelor a fost creşterea tarifelor de distribuţie, transport şi înmagazinare.

Trebuie precizat că majoritatea costurilor care le regăsim în activitatea de transport sau distribuţie sunt relativ constante indiferent de cantitatea de gaze vehiculată. Aceasta face ca scăderea cantităţii vehiculate, să determine majorarea tarifului pentru a obţine aceleaşi venituri ca în ani când cantităţile vehiculate erau mari (costurile rămânând aceleași). Aspect care l găsim în ultimii ani.

Metodologia de stabilire a tarifelor care există în România este îndreptată exclusiv în defavoarea clienţilor, cerându le acestora plata unor tarife suplimentare, de fiecare dată când cantitatea vehiculată prin sistem scade şi favorizează operatorii care nu trebuie să întreprindă nimic la scăderea cantităţii vehiculată, exceptând solicitarea creşterii tarifelor.

Modul de stabilire a tarifelor defavorizează clienţii care trebuie să plătească suplimentar când cantitatea vehiculată este mai mică şi favorizează operatorii care nu trebuie să întreprindă nimic la scăderea cantităţii vehiculată, exceptând solicitarea creşterii tarifelor.

Într-un deceniu scăderea cantităţii de gaze transportate cu cca. 5 mld mc a determinat o creştere a tarifelor medii de transport cu cca. 15 USD/1000 mc. Situația se datorează lipsei unei strategii energetice care să repoziţioneze Sistemul Naţional de Transport în noile condiţii ale pieţii, determinând modificări de natură legislativă, inginerească şi economică, inclusiv modificarea Metodologiei de tarifare şi care să determine acţiuni inovative de reducere a costurilor, de creştere a eficienţei şi productivităţii muncii, dar şi de dezvoltare a afacerii pentru suplimentarea veniturilor operatorului de transport.

Scăderea consumului de gaze, a necesitat creşterea tarifelor pentru sectoarele nerestructurate pentru a acoperii costurile de funcţionare.

Lipsa acestor abordări, va face ca în anii următori creşterea preţului gazelor ca marfă (urmare a calendarului de dereglementare a preţului), să determine scăderea cererii, care va determina la rându-i, creşterea tarifelor, respectiv se va ajunge la o nouă creştere a preţului la clientul final, care va aduce o nouă scădere a cererii şi care va determina din nou necesitatea creşterii tarifelor, şi astfel iar va creşte preţul la clientul final şi tot aşa. Această spirală nu se va opri, fără politici corespunzătoare, până la colapsul sistemului.

Într-un deceniu s-a înregistrat o scădere a cantităţii de gaze distribuite de cca. 4,5 mld mc, ceea ce a determinat o creştere a tarifelor medii de distribuţie cu cca. 54 USD/1000 mc. Metodologia de stabilire a tarifelor de distribuţie nu are menirea să determine acţiuni inovative de reducere a costurilor şi de reflectare a acestora în preţul la consumatorul final. Acţiunile de reducere a costurilor realizate de operatorii de distribuţie, după anul 2005 nu s-au reflectat în reducerea preţului la consumatorul final. Astfel, spre deosebire de activitatea de transport unde nu a existat un program de reducere a costurilor, in activitatea de distribuţie, acesta deşi a existat el nu s-a reflectat în preţul la consumatorul final şi nici nu se va reflecta în viitorul apropiat, fără câteva modificări importante de natură metodologică şi comportamentală.

Scăderea consumului de gaze a fost folosit ca paravan pentru creşterea tarifelor, chiar şi la nivelul sectoarelor restructurate unde costurile au fost reduse.

Astfel, creşterea preţului gazelor ca marfă (urmare a calendarului de dereglementare a preţului), noile taxe, creşterea tarifelor servicilor (determinate de continuarea scăderii cererii), lipsa unei strategii energetice etc. vor determina în viitor noi creşteri de preţ. Astfel, calvarul creşterii preţului nu se va opri.

Crearea unor mecanisme prin care preţul gazelor să reacţioneze la presiunea pieţei, în care modul de stabilire a tarifelor să fie unul care să depindă de presiunea cererii şi înţelegerea taxelor din sector ca metodă de reglare a pieţei gazelor şi economiei şi nu ca principala măsură de a colecta bani la bugetul de stat, vor permite să reapară speranţa la nivelul consumatorilor de gaze.

Abordările autorităţilor nu vor permite stoparea calvarului creşterii preţului.

Dumitru Chisăliţă este axpert tehnic extra judiciar și consultant in domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați din Paris şi expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției.