De ce este sistemul educațional românesc nepregătit pentru „Gen-Z”? Educația în secolul XXI

Sistemul nostru educațional nu a trecut prin schimbări majore în ultimii 100 de ani. A fost construit pe vremea Revoluției Industriale și are la bază memorarea unui volum mare de informații, standardizarea și valorificarea IQ-ului. Dar sunt aceste abilități la fel de relevante două secole mai târziu? În zilele noastre, este mult mai ușor să găsești 10.000 rezultate printr-o singură căutare pe Google. Prin urmare, provocarea nu mai este găsirea și reținerea informațiilor, ba mai degrabă filtrarea și înțelegerea lor.

Programa școlară încărcată și neactualizată, demotivarea cadrelor didactice, inadecvarea față de realitatea de pe piața muncii, accesul limitat la educație al copiilor din mediul rural sunt câteva din cauzele acestei situații. Sistemul este depășit. Așa cum e acum, pregătește adulții de mâine pentru ziua de ieri.

Programa școlară

Lumea s-a digitalizat aproape complet după anii 2000. Mai întâi iPhone-ul, apoi social media, AI, cloud computing și lista se actualizează rapid. Odată cu apariția internetului, informațiile au devenit disponibile pe scară mai largă și așa s-a extins definiția cuvântului „analfabetism”. Vorbim despre “analfabetism funcțional”, situația în care o persoană poate citi dar nu poate înțelege ceea ce citește. Potrivit OECD, doar 1,4% din populația Română sub 15 ani poate face diferența între fapte și opinii într-un context. Asta se întâmplă pentru că elevii NU sunt încurajați să întrebe „de ce?” și mai apoi să înțeleagă. Poate mecanismul ăsta funcționa acum 3 secole, dar cu siguranță este depășit acum.
Ce trebuie să facem în 2021 este să analizăm, să filtrăm și să punem întrebări. Actualul nostru sistem educațional, construit pe modelul Revoluției Industriale, se concentrează pe IQ, în special pe memorare și standardizare – abilități care vor fi ușor și eficient înlocuite de inteligența artificială și augmentată (AI), unde IQ-ul singur este suficient. Un amestec bun de IQ (inteligență) + EQ (inteligență emoțională) + RQ (reziliență) este esențial pentru a elibera potențialul unui elev. Învățarea în România, în schimb, continuă să se bazeze pe metode punitive, pe memorare și automatisme mentale care se creează prin repetiție, pentru a face studentul să rețină o cantitate cât mai mare de informații. Ajungem astfel la următorul punct.

Pe lângă faptul că manualele nu sunt aproape niciodată reînnoite atunci când se fac schimbări la programă, ele sunt greoaie, lipsite de claritate și de noțiuni explicite. Elevii stau în medie între 36 și 38 de ore pe săptămână la școală. Cantitatea de informații care trebuie digerată este imensă. Pe lângă asta, materialele abundă în greșeli, au un aspect neinteresant și de multe ori nu oferă explicații științifice. Copiii sunt forțați să studieze toate materiile, chiar dacă nu vor contribui la parcursul lor profesional, ceea ce nu îi ajută nici la identificarea pasiunilor și nici la șlefuirea abilităților lor. Dar, hey!, cel puțin copilul își va dezvolta cultura generala, nu? Nu! În general, învățăm mult mai bine despre un lucru față de care manifestăm un interes. Toți suntem diferiți, iar aceste diferențe în preferințe ar trebui gestionate și prețuite. Învățatul mult nu este întotdeauna bun. Ba din contră, informațiile inutile pe care elevii trebuie să le înghită încurcă foarte mult în procesul de aprofundare a materiilor care contribuie la domeniul de carieră dorit.

În urma unui studiu acoperind Europa și Asia, s-a observat un pattern în diferența de reținere între copiii, în funcție de cât timp petrec la școală. În țări precum Germania, Elveția, Estonia, Suedia sau Finlanda, unde copiii petrec foarte puțin timp la școală, rezultatele academice sunt foarte bune. Comparativ cu Emiratele Arabe Unite, unde elevii petrec în jur de 60 de ore pe săptămână și unde se învață mult mai puțin, rezultatele din Europa sunt chiar excelente. Rezultatele nu țin de bani sau de timpul petrecut la școală, ci mai degrabă depind de calitatea experiențelor unui elev.

Așadar, cantitatea de informații de învățat este imensă, ceea ce face ca România să aibă un nivel foarte scăzut de productivitate, sub medie, potrivit OECD, și asta pentru că elevii petrec prea mult timp la școală, fără un motiv real, deoarece cifrele arată că rezultatele învățării, în comparație cu standardele PISA, sunt scăzute. Acest lucru are în mod evident un efect asupra satisfacției elevilor și asupra entuziasmului profesorilor. Climatul din clasa medie, nu este ideal, deoarece atât profesorii, cât și elevii sunt obosiți.

Cadrele didactice

Relația dintre elev și profesor este direct proporțională cu rezultatele școlare. Când există o relație productivă, se vor putea observa schimbări substanțiale în motivația elevului de a munci, cât și atitudinea lui socială. Dar de ce am avea așa așteptări ridicate când cadrele didactice sunt tratate atât de neglijent?

Într-adevăr, programele de recrutare, selecție și pregătire pentru profesori lasă de dorit. Profesorii au nevoie de pregătire continuă, pentru a asigura cel mai înalt standard al educației, dar acest lucru necesită resurse pe care România încă nu le are. Drept urmare, sistemul se înfundă deseori, din cauza lipsei de știință și ghidare. Un exemplu poate fi contextul pandemic în care ne aflăm. Profesorii nu au fost pregătiți pentru astfel de situații de urgență și când au fost confruntați cu o provocare, nu au putut acționa pe loc.

Când materia este atât de încărcată și rezultatele atât de proaste, vă puteți imagina că entuziasmul profesional al unui cadru didactic nu este la un nivel bun, și asta afectează nivelului de productivitate al elevilor. Din cauza lipsei de timp, profesorii nu reușesc să dezvolte relații cu elevii în afara sălii de clasă, și nici nu ies din zona lor de confort ca să se întrebe ce trebuie schimbat. Unul dintre primele obiective ale României ar trebui să fie dezvoltarea unor profesori care fac mai mult decât să dicteze. Avem nevoie de modele, mentori, lideri, care stimulează copiii să pună întrebări și nu îi intimidează dacă nu știu răspunsul.

Dar pe de altă parte, tu te-ai face profesor pentru un salariu de aproximativ 3.000 lei? Nici eu. În cazul ăsta, cum putem să ne plângem că profesorii nu fac mai mult decât li se cere?

Piața de muncă inexistentă

Cercetătorii de la Oxford susțin că 47% din locurile de muncă vor dispărea în 25 de ani. Mecanizarea și informatizarea nu pot înceta. Nu poți pune duhul înapoi în sticlă. Secretul este să-ți exprimi dorințele duhului, ca să evoluezi.
În 2021, problema nu este că nu există destule locuri de muncă, ci faptul că nu există destui lucrători calificați. Din cauza faptului că job-urile care necesită un nivel scăzut de abilități au început deja să fie mecanizate, mai rămân task-urile care necesită gândire critică, iar mulți români nu sunt încă pregătiți pentru astfel de atribuții.

Principalul motiv pentru acest „delay” este faptul că sistemul Român de educație nu a putut ține pasul cu tehnologia, și așa am ajuns la coada clasamentului Uniunii Europene. Conform Ministerului Educației și Cercetării, România s-a clasat pe ultimul loc într-un studiu desfășurat în Europa, analizând procentul de persoane care au abilități digitale de bază.

Școala românească pregătește elevii foarte bine pentru a termina școala și pentru a se angaja. Încurajează instinctul de turmă, și dezvoltă adepți, prin memorare și idea de strictețe. Dar viitorul cere inovație, iar românii nu au fost pregătiți în acest scop.

Prin urmare, sistemul educațional românesc pregătește viitorii adulți ai secolului XXI, pentru anul 1800. Când vom termina școala, nu vom fi pregătiți pentru ceea ce necesită un job modern și mulți dintre noi nu vom face față.

Accesul limitat la educație

În 2020, România a alocat educației cel mai mic buget din Europa, la o rată de 2.7%. În contrast, Suedia, Danemarca și Belgia alocă anual cel puțin 6.4% din GDP. Cu alte cuvinte, deocamdată nu avem nici carte, nici parte.
Prin urmare, în țara noastră, există variații uriașe în ceea ce privește performanța școlară. Cei mai dezavantajați sunt considerați a fi la același nivel cu cei din țările subdezvoltate. Cei mai performanți totuși, se califică pentru cele mai înalte standarde internaționale. Diferența imensă dintre cei săraci și cei bogați, infrastructura precară și subfinanțarea au contribuit foarte mult la stadiul în care suntem acum.

Bugetul pentru educație are potențialul de a crește, dar interesul scade pe zi ce trece în mediul rural. Multe familii nu își permit naveta până la școală, așa că mulți copii sunt nevoiți să meargă pe jos kilometri întregi în fiecare zi. Mulți părinți nici nu apucă să ia în considerare rechizite. În plus, aproape 40% din școlile din mediul rural sunt prost dotate. 60% dintre ele nu au o bibliotecă și mai mult de 25% folosesc sobe ca un mediu de încălzire. Adăugând și lipsa acută de orice tip de cadre didactice, mulți români ajung să se întrebe dacă această luptă chiar merită. De multe ori răspunsul este nu. Și așa, oamenii săraci nu își mai trimit copiii la școală, rata de abandon crește și copiii la rândul lor, în lipsă de educație vor ajunge adulți săraci.

Dupa cum spune fostul Ministru al Educației, Mircea Dumitru, „dacă nu avem generaţii tinere educate, nu vom avea viitori adulţi care să aibă o viaţă demnă, decentă şi care să contribuie la dezvoltarea programelor sociale şi a prosperităţii ţării.”

Sărăcia generează analfabetism, abandon și lipsă de educație. La rândul lor, analfabetismul, abandonul și lipsa de educație generează sărăcie. De aici se ajunge la o economie slabă și la un statut și mai slab. România este, și va rămâne ceva timp în bula țărilor din lumea a treia, pentru că suntem blocați în acest cerc vicios pe care nu știm să îl gestionăm. Până nu dispare indiferența celor de la putere, România va rămâne compătimită de celelalte țări din Europa.

Concluzie

În cartea lui, ”Out of Our Minds”, Sir Ken Robinson explică cum „Cu cât lumea devine mai complexă, cu atât mai creativi trebuie să fim pentru a face față provocărilor sale”.
În trecut, succesul în România era garantat dacă știai să memorezi și să testezi lucruri. În lumea de azi și de mâine, astfel de sarcini repetitive vor fi preluate de roboți și mulți dintre noi vom fi „self employed”. Cheia succesului stă în abilități precum gândirea critică, comunicarea, creativitatea și colaborarea. O persoană care trăiește în secolul XXI trebuie să fie capabilă să facă diferența între date, informații și cunoștințe și ar trebui să fie autodidactă. Ar trebui să își asume propriile decizii și să gândească „în afara cutiei” pentru a găsi soluții. Cel mai important: ar trebui să inoveze. După cum explică Tierney, comunitatea educațională, excelența și integritatea, plus angajamentul față de cercetare sunt elemente indispensabile pentru un sistem educațional de succes în vremurile noastre. Cu alte cuvinte, România mai are de lucru.

Sandra Pitu este elevă de liceu în cadrul Avenor College. Este pasionată de inovație și antreprenoriat și de modul în care lumea poate fi schimbată radical prin idei revoluționare. Și-a început propriile proiecte antreprenoriale încă din gimnaziu, iar acum se uită cu interes la lumea de business încercând să-i înțeleagă provocările și modul în care diverse personalități încearcă să găsească soluții. Printre cărțile citite recent se numără ‘Shoe Dog’ al fondatorului Nike, Phil Knight, și volumul ‘Lights Out’ despre General Electric.

Cel mai mult îi place să interacționeze cu oamenii de diferite vârste, motiv pentru care se implică, de câte ori are ocazia, în diverse proiecte, de la acțiuni de voluntariat, la dezbateri dedicate studenților.