„Domnule ministru Bodog, vă rog ca împreună cu domnul ministru Ţuţuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizat un pic poate să aibă în sfârşit rezultate”, a declarat premierul Tudose l-a începutul şedinţei Executivului.
Și gata. E atât de simplu. Când ceva nu merge sau pare că nu merge – și multe lucruri controlate sau administrate de stat nu merg – cea mai la îndemână idee este mâna de fier a ofițerului. Dăm milităria jos din pod și o numim manager. Problemele se vor rezolva ca prin minune, din pur patriotism și disciplină soldățească.
Nu s-ar mira nimeni dacă Mihai Tudose, autorul unui foarte recent atac la baionetă împotriva băncilor, ar propune și militarizarea sistemului financiar. În fond, se poate spune că e tot o problemă vitală de sănătate: banii sunt sângele economiei. Și e un adevăr că stabilitatea financiară și în general buna funcționare a acestui sector constituie o componentă esențială a securității naționale.
Numai că tocmai de asta nu a părut să țină seama Mihai Tudose – altfel doctorand al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” – atunci când a declarat, nonșalant, la un post de televiziune, că există şi posibilitatea să avertizeze public populaţia că economiile sale nu sunt în siguranţă la băncile care au declarat ani în şir că au avut pierderi. Asta după ce spusese anterior că există posibilitatea de a face publice date despre anumite bănci care îşi externalizează profiturile astfel încât „să înţeleagă românii că, dacă lucrează cu banca aia, ăia ne fură”.
Am mai scris, în articole în care criticam punctual aspecte din activitatea băncilor, despre faptul că e foarte util să ne gândim că, atunci când un client constituie un depozit bancar, el de fapt acordă un credit băncii respective. Și invers: când ne împrumutăm, preluăm un depozit al băncii și îi plătim dobândă pentru el. Și imaginam un scenariu în care un deponent, înainte de a-și preda economiile băncii, ar cere acesteia fel și fel de acte din care să rezulte bonitatea acesteia, ba chiar și comision de analiză a dosarului.
Lucrurile nu stau altfel cu împrumuturile statului de la bănci, pe bază de titluri de stat: de fapt, băncile constituie depozite la Trezoreria Guvernului. Și, spre deosebire de simplii clienți persoane fizice, băncile chiar fac analize solide și complexe de bonitate, pentru a fi cât mai sigure că-și vor vedea banii înapoi cu dobândă.
Câtă siguranță pot inspira astfel de declarații venite de la cel mai înalt nivel, echivalente cu amenințarea declanșării intenționate a unei panici bancare? Câți deponenți și-ar depune economiile la o bancă ce îi amenință cu falimentul și îi face hoți?
Menținând analogiile, Guvernul ar face mai bine să se preocupe să nu care cumva să se declanșeze o panică guvernamentală: băncile să-și lichideze portofoliile de titluri de stat românești. Lucru care nu s-a întâmplat nici măcar în miezul crizei declanșate în 2009, pentru că BNR, alături de FMI și de Comisia Europeană, au compensat deficitul de credibilitate al clasei politice și au reușit să păstreze expunerile bancare pe România, prin Acordul de la Viena. Lecția e simplă: capitalul nu poate fi ținut cu arcanul, nu poate fi trimis la carceră și nu poate fi consemnat în unitate. Cu el nu funcționează mâna de fier a militarului, ci doar mănușa diplomatului.