De ce n-are ce căuta Liviu Voinea la BNR?

01 07. 2014

Dincolo de toate întrebările care se pot pune despre justeţea celor scrise de colegul meu, legalitatea situaţiei, moralitatea unor astfel de venituri, etc., reţinem totuşi cele relatate de autorul articolului legate de calitatea excepţională a resursei umane care trebuie să populeze birourile din strada Doamnei.

Acestea fiind spuse, să ne aducem aminte!

Liviu Voinea, denumit Tom Bugeţel chiar de către cel care îi va fi şef în curând, guvernatorul Mugur Isărescu, a intrat în istorie (şi în buzunarele noastre) ca autor al accizei suplimentare pe carburanţi. Bani din care iniţial ar fi trebuit să se finanţeze construcţia de autostrăzi, dar care, după cum chiar oficialii au recunoscut, se aruncă otova în găleata mare a bugetului de stat, şi după cum autorul acestor rânduri poate să previzioneze, se vor duce pe găleţile mai mici pentru subvenţionarea unor voturi, în toamnă.

Când a fost anunţată acciza de şapte eurocenţi pe litrul de carburant, ne-am apucat să calculăm, şi ne-a ieşit o scumpire de circa 40 de bani pe litru, ulterior confirmată şi de piaţă. Ce a zis Tom Bugeţel atunci? Că impactul noii sale taxe va fi absorbit de ieftinirea petrolului.

Şi, atenţie, nu doar al noii taxe, ci şi al noului mod de calcul al accizei, la un curs dezavantajos pentru consumatori, ceea ce a condus la o creştere suplimentară a preţului la pompă. S-a întâmplat la 1 ianuarie.

“Şi prognozele specialistilor sunt că acesta (preţul petrolului-n.red.) va continua să scadă. Deci va compensa eventualul impact al creşterii acciziei. Sunt doua componente ale preţului la pompă – cotaţia internaţionala a ţiţeiului şi impozitele. Dacă impozitele cresc un pic, ele sunt compensate pe viitor – aşa arata toate tendinţele internaţionale – de scăderea cotaţiei pe piaţa internaţională” spunea Tom Bugeţel în decembrie.

Acciza suplimentară ar fi trebuit să fie introdusă la 1 ianuarie, în urma controverselor politice a fost amânată pentru 1 aprilie.

A fost aşa? Nu, dar ca să nu se supere Bugeţel, să şi explicăm. La data de 2 decembrie, când Bugeţel vorbea, benzina costa, în România, 1, 23 euro, şi motorina 1,31 euro litrul. La data de 31 martie, cu o zi inainte de a intra în vigoare acciza, preţurile la pompă erau de 1,26 şi 1,29. A intrat în vigoare acciza de 7 cenţi, iar noile preţuri, o săptămâna mai tîrziu, erau cam aşa: 1,37 euro benzina, 1,39 euro motorina. Evident, preţurile nu au mai coborât niciodata, până acum, la nivelul anterior majorării accizei. Nici nu aveau cum, iar despre asta am scris aici, chiar după momentele în care Bugeţel făcea previziunile despre preţul internaţional al ţiţeiului (este adevărat însă că noţiunea de viitor are o arie foarte largă).

Evident, consumul de carburanţi a scăzut, încasările din acciză s-au dovedit mai mici decât prognoza, iar transportatorii spun, cât de des pot, că preferă să alimenteze de la pompele din afara României.

Acum, preţul mediu la benzină este 1,41 euro, iar la motorină 1,42. Supărător pentru Bugeţel, care a dat-o tare pe de lături cu prognoza, mai supărător pentru noi, care plătim.

Tom Bugeţel era ministrul Bugetului, nu era analist al pieţei petroliere internaţionale, când a spus că petrolul se va ieftini mult, la fel de mult cât a pus el în plus la acciză. Vorbind pentru “popor” a preferat o explicaţie liniştitoare, chiar dacă destul de puţin plauzibilă la acea oră, pe care să o arunce peste o realitate de rău-augur, pe care însă a generat-o. N-a funcţionat, evident! Petrolul nu s-a ieftinit atât de mult încât noi să plătim la pompă EXACT cât plăteam înainte să umble el la taxe. 

A greşit!

Nu ştim de ce a greşit. Eroare de calcul, neştiinţă, dorinţa de a epata sau pur şi simplu politicianism? Nu mai contează.

Acum este viceguvernator al Băncii Naţionale. Este al treilea om din instituţie, şi este unul dintre cei care votează treburi mult mai complicate decât calcule banale cu procente. Poate pentru el e bine, pentru că probabil nu-l vor mai lăsa alţii să greşească. Dar ce caută el acolo, totuşi?