De ce nu avem autostrăzi

Anul 2016 aduce noi speranţe în sufletul fiecăruia: că va fi mai bun, că vom trăi mai bine şi chiar că vom avea drumuri mai bune. Grupul de lucru Infrastructuri - de la Camera de Comerţ şi Industrie Franceză vrea să propună Guvernului Cioloş crearea unei instituţii care să se ocupe de proiectele strategice din România, după modelul Bulgariei sau al Serbiei. Instituţia ar prelua o parte din atribuţiile CNADNR ai cărei funcţionari au intrat în „greva pixului” de frica DNA. Un interviu în exclusivitate pentru revista Cariere cu Clotilde Armand, director Egis România, una din firmele de proiectare şi supervizare pe proiecte de infrastructură care susţin iniţiativa. 
Economica.net - mie, 06 ian. 2016, 08:28
De ce nu avem autostrăzi

Directorul Egis România, Clotilde Armand, a preluat conducerea companiei la finele lui 2013, iar ambii ani 2014 şi 2015 au fost foarte dificili. Nu doar pentru firma pe care o conduce, pentru toate firmele de proiectare. Din ce cauză ?

„Noi depindem de proiectele de stat şi există frică de DNA. Există riscul că orice hârtie pe care o semnezi să se poată întoarce împotriva ta. E foarte dificil pentru instituţiile de stat să lucreze într-o atmosfera plină de suspiciuni. Este „greva pixului”, nu aţi auzit de ea?”,  spune Clotilde Armand.

Directorul Egis propune soluţii pentru a debloca lucrurile şi a îndepărta aceste suspiciuni.

„Eu am o recomandare care a fost propusă de grupul de lucru al CCIFER. Ar fi ca în România, pentru câteva proiecte strategice, să procedăm cum s-a făcut în alte ţări. Adică să creăm o nouă instituţie de la zero, nu sub tutela CNADNR, sub tutela prim-ministrului, ceva independent. Cu oameni noi, cu specialişti buni, recunoscuţi, cu foarte buni jurişti, foarte buni economişti, oameni care sunt independenţi, nu sunt puşi politic. Trebuie oameni care au credibilitate şi legitimitate, profesionişti, care nu au nevoie de altceva. Şi aceste 40-50 de persoane să aibă obiective precise (ar putea fi trei obiective, Coridorul 4, autostrada Transilvania şi autostrada către Moldova). Şi ar avea că obiectiv aceste trei autostrăzi şi să-i lăsăm în pace să lucreze. Şi atunci s-ar face ceva. CNADNR este o instituţie complicată, politică, unde chiar dacă fiecare angajat ar fi competent, organizaţia nu funcţionează satisfăcător, iar cauzele sunt multiple”, spune Clotilde Armand. 

Citeşte integral materialul pe portalul revistei Cariere care poate fi consultat aici. 

Te-ar mai putea interesa și
Producția de avioane comerciale, mult sub cerere. Operatorii aerieni vor fi nevoiți să aștepte până la 10 ani livrările
Producția de avioane comerciale, mult sub cerere. Operatorii aerieni vor fi nevoiți să aștepte până la 10 ani livrările
Asociația Internațională pentru Transport Aerian (IATA), avertizează că operatorii aerieni se vor confrunta cu aproape un deceniu de așteptare pentru avioanele comandate, iar întârzierile......
Trecerile ilegale ale frontierei UE, între ianuarie și aprilie 2025 au scăzut la 47.000, în scădere cu 30% față de anul trecut
Trecerile ilegale ale frontierei UE, între ianuarie și aprilie 2025 au scăzut la 47.000, în scădere cu 30% față de ...
Numărul trecerilor ilegale de frontieră în UE a scăzut semnificativ în primele patru luni din 2025, comparativ cu aceeași ...
Industria de gaming din România atinge un nou record: 45 de jocuri lansate în 2024
Industria de gaming din România atinge un nou record: 45 de jocuri lansate în 2024
Studiourile locale de gaming, independente sau companii internaționale prezente în România au produs anul trecut 45 de ...
FOTO: Cum arată autospeciala ROMPRIM pentru stins incendii, unică în România
FOTO: Cum arată autospeciala ROMPRIM pentru stins incendii, unică în România
ROMPRIM, producător român de autospeciale, a livrat un vehicul de intervenție cu dotări excepționale, unic în România, ...