De ce nu se lucrează încă pe ciotul de 3 km din Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Economica.net
08 06. 2016
autostrada_bucuresti_ploiesti_4_59427700_92088200

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a emis la 1 februarie ordinul de finalizare a primilor 3,3 km din tronsonul de autostradă Bucureşti – Ploieşti şi a nodurilor peste Centura Bucureşti şi cel de la Moara Vlăsiei, după cum scria capital.ro.

La mai bine de patru luni de la emiterea acestui ordin, pe ciotul de autostradă nu se întamplă nimic, după cum observă și membrii forum.peundemerg.ro, care vorbesc totodată despre probleme la PUZ Voluntari.

Contactat de către ECONOMICA.NET, arhitectul-şef din Voluntari, Dragoş Stelniceanu, a declarat că încă nu a fost depusă documentația pentru ca proiectul să fie inclus în PUZ.

Astfel, se pare că antreprenorul este încă în faza de reproiectare a lucrărilor.

„Am avut o discuție cu dânşii (constructorii autostrăzii – n.r.). Ei au acum o reproiectare şi urmează să vină cu documentația de urbanism. Sunt de luat de nişte avize, nu durează mult – o lună, două”, a mai spus Stelniceanu.

CNADNR a semnat în decembrie 2015 contractul pentru constructia celor trei km. din autostrada Bucureşti – Ploieşti care intră în Capitală prin zona Petricani. Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroConstruct Trading 98 si are o valoare totală de 129,18 milioane de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Contractul are o durată de implementare de 22 de luni, din care patru luni reprezintă perioada de proiectare și 18 luni durata de execuție. Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 48 de luni de la data semnării Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Compania de Drumuri a relicitat în mai 2015 această porțiune din autostradă, după ce în perioada februarie-martie 2015 a făcut recepția lucrărilor pentru tronsonul cuprins între km. 3,32 si 7,4, iar pentru prima bucată a reziliat contractul cu compania italiană Impresa Pizzarotti.

Deşi valoarea contractului pare mare la prima vedere, circa 30 de milioane de euro pentru 3,3 kilometri, trebuie precizat că sectorul de autostradă in cauză este unul cu câte trei benzi pe sens şi prevede şi realizarea a două poduri pentru autostradă, unul peste strada Popasului şi altul peste calea ferată Bucureşti-Constanța. Pe lângă finalizarea celor două mari noduri incluse în contract (centura Bucuresti şi Moara Vlăsiei), proiectul vizează şi amenajarea unor noduri rutiere la Strada Popasului şi în zona Gherghiței – Petricani.

„Traseul autostrăzii începe din strada Petricani – Fabrica de Glucoză, în apropiere de Mobexpert. Este o intersecție în cruce în zona Petricani, apoi proiectul are în vedere construcția unor noduri rutiere în zona Gherghiței și în Voluntari, la Strada Popasului. Nodul rutier din zona Gherghiței face legătura sectorul 2 spre sudul Capitalei. Nodul rutier din zona Petricani asigură legătura cu partea de nord a Bucureștiului. După ieşirea din Capitală, traseul autostrăzii trece în apropiere de localitatea Voluntari, apoi secțiunea se racordează la autostrada deja construită”, au declarat oficiali din cadrul CNADNR.

Asocierea Euro Construct Trading ’98-Aktor avea la dispoziție patru luni pentru a proiecta o autostradă urbană. Mai exact, cei 3,3 km de autostradă nu vor avea bandă de urgență, dar vor exista trei benzi pentru circulație. De asemenea, constructorul este obligat să realizeze și sistemul de iluminare și să monteze panouri fonoabsorbante pentru a reduce zgomotul, în condiţiile în care această porţiune este aproape de clădiri.