De ce pleacă Enel din România: “Nu mai putem crește în viitor”
“Am decis să ieșim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obținem o creștere suplimentară în viitor. Am ”saturat” spațiul pentru investiții în rețele si am ajuns – mai mult sau mai puțin – într-o poziție pe segmentul de clienți și de producție care nu mai oferă multe posibilități de creștere”, a declarat Starace, răspunzând întrebărilor presei române la întrebarea “De ce pleacă Enel din România?”
Șeful Enel spune că nu reglementările Guvernului de la București sunt cauza exit-ului
“Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal și de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextual prețurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alții. Trebuie să ne descurcăm în această situație cât de bine putem.
Dar nu este o judecată în această privință, ci doar faptul că spațiul de creștere potențială suplimentară în țară este foarte limitat. S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaștere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaștere a muncii bune făcute acolo”, a completat Starace
Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei anuale Capital Markets Day. „Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.
Enel a anunţat că vrea să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.
Ce are Enel în România
Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 130.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt printre principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât electricitate și gaze naturale, cât și servicii de asistență pentru casă.
Enel Green Power România este unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din țară, cu o capacitate instalată de 534 MW prin cele 12 instalații eoliene și fotovoltaice situate în Dobrogea, Banat, Oltenia și Muntenia.
Enel X România este parte din Enel X, linia de afaceri globală a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale