Turcia: De ce puciştii nu au doborât avionul lui Erdogan în noaptea loviturii de stat?

Economica.net
05 08. 2016
lockheed_martin_f_16d_fighting_falcon_turkey___air_force_jp7156596_56641200

Avionul prezidenţial decolase din împrejurimile staţiunii balneare Marmaris. Deşi plecarea de pe aeroportul din Dalaman fusese păstrată secretă, avionul preşedintelui Erdogan şi-a schimbat planul de zbor după ce echipajul lui a primit informaţii cu privire la curiosul traseu de război al mai multor aparate F-16 pilotate atunci de participanţi la rebeliune. Timp de o jumătate de oră, aparatul prezidenţial a survolat oraşul Bandirma (situat la aproape 100 km sud-est de Istanbul) din motive de securitate.

În acest timp, unul dintre avioanele de vânătoare care survola Istanbulul s-a grăbit să intercepteze aeronava prezidenţială. Totuşi, când avionul preşedintelui turc era la distanţă potrivită pentru a fi interceptat cu o rachetă, aparatul F-16 a rămas fără carburant şi a trebuit să se întoarcă la bază, relatează publicaţia turcă Yeni Safak, citând surse proprii.

În noaptea de 15 spre 16 iulie, o tentativă de lovitură de stat militară a fost întreprinsă în Turcia. Potrivit datelor actualizate, 246 de persoane (fără a-i include pe militari) au fost ucise şi alte peste 2.000 – rănite în noaptea puciului, ale cărui principale evenimente au avut loc la Istanbul şi Ankara.