De ce România are nevoie urgent de consumatori mari de gaze

„Aici nu pot să dau un răspuns, pentru că Legea petrolului spune că, după plata redevenţei, titularul de acord petrolier este liber să comercializeze gaze, să le utilizeze, inclusiv să le exporte”, arată Gal. Întrebarea a mai fost pusă, sporadic, de oficiali ai ministerului Energiei, de ministrul Energiei Anton Anton, și de unii analiști media. O strategie au o dezbatere aplicată pe subiect nu a existat, până acum”, a continuat el.

Nu este pentru prima dată când ANRM vorbește despre rezervele Mării Negre. Noutatea vine din dimensiunea acestor rezerve, estimată , pe baza datelor de care dispune, la mai mult decât dublu față de estimările inițiale, de acum câțiva ani.

În 2015 – 2016, gazul din perimetrele concesionate de BSOG și Exxon – Mobil era estimat la 80-120 de miliarde de metri cubi(10 miliarde, respectiv 100 – 110 de miliarde). Anul trecut, înainte de votul pe legea offshore, tot ANRM vorbea de 200 de miliarde de metri ubi.

Acum, „eu cred că este mult mai mult şi întăresc acest lucru prin faptul că, după construirea instalaţiilor de suprafaţă şi a conductelor subacvatice care aduc gaze la mal, atât de către titularul zăcămintelor Ana şi Doina (Black Sea Oil and Gas – n.r.), cât şi de viitorii producători OMV, Exxon, Lukoil, se va crea oportunitatea de a se dezvolta şi zăcămintele mici”, a spus Gal.

El a arătat că, pe lângă zăcămintele mari, de 30-40 de miliarde de metri cubi, în jurul lor sunt foarte multe zăcăminte mici, de 4-5 miliarde de metri cubi, care vor deveni fezabile după ce vor exista în apropiere instalaţiile de suprafaţă şi construcţiile necesare pentru a aduce gaze la mal.

Mai mult, în acest an, ANRM are în plan să demareze și Runda XI de concesiune, prin care alte perimetre gazeifere vor fi concesionate pentru extracție, adică la producția locală se vor adăuga alte și alte miliarde de metri cubi.

Primul mare producător din Marea Neagră va fi Black Sea Oil and Gas (BSOG), care va începe extracţia în anul 2020-2021, potrivit propriilor estimări, iar directorul Sorin Gal, de la ANRM, spune că vor produce 2 miliarde de metri cubi pe an (dublu față de ce susțieau oficialii companiei).

Exxon-Petrom a amânat decizia de investiție comercială după promulgarea legii offshore și a OUG 114, care re-reglementează parțial piața gazieră și impune taxe pe afacerile producătorilor de energie. Ministrul Economiei, Gabriel Bădălău, a spus, acum 2 săptămâni, că și anunțul Exxon – Petrom privind începerea exploatărilor în Marea Neagră este iminent, producția estimată în Neptu Deep fiind de 5-6 miliarde de metri cubi anual.

„Înțeleg că OMV-ul și americanii (ExxonMobil – n.red.) anunță că încep investițiile”, a spus ministrul. La fel spun și surse din piață, care arată că decizia gigantului american(Exxon este liderul de consorțiu) de a investi în extracția gazelor din perimetrul Neptun Deep a fost luată deja și făcută cunoscută, în cadru semi-privat, la conferința internațională a industriei petroliere de la Houston, SUA.

În concluzie, vom extrage multe gaze și vom fi printre cei mai mari producători din UE. Problema care se pune este, așa cum a punctat și directorul ANRM, ce facem cu ele?

Măcar în al 12-lea ceas…

Iar aici discuția se complică, pentru că nu prea există soluții rapide, pentru că România are nevoie foarte repede de consumatori majori de gaze, altfel acesta doar va tranzita România în drumul către alte țări care chiar au la ce să-l utilizeze.

La noi, din marile combinate petrochimice nu a rămas mai nimic (Arpechim, RAFO, Carom etc.), se mai face ceva doar la Petromidia, Oltchim a fost dezmembrată iar chimia este închisă, cu excepția combinatului de îngrășăminte Azomureș, deținut de elvețienii de la Ameropa. Așadar, consumul de gaze pentru industrie este redus.

Folosirea de gaz pentru generarea de electricitate este și ea la cote reduse, nici 1,5 miliarde de metri cubi – Brazi, Iernut, Elcen București și Constanța și doar una din trei gospodării are branșament la gaze, drept urmare consumul populației este și el scăzut, până în 3 miliarde de metri cubi anual, din care 2,5 miliarde , iarna. Țara noastră nu prea are soluții să-și valorifice rezervele de gaz deținute, și repede, pentru că gazul din Marea Neagră va fi scos la suprafață în doi ani. Demersuri pentru a genera consum de gaze există, însă sunt timide în acest sens au fost făcute, dar durează, iar economia și geopolitica nu așteaptă pe nimeni.

În ani de zile, este posibil ca gazul să se „scurgă” pur și simplu la export, fără ca economia românească să beneficieze deloc de el. Ministrul Energiei, Anton Anton, spune că nu este cazul pentru temeri de acest fel.

„Sunt voci care încearcă să inducă ideea că gazele din Marea Neagră vor ajunge în mică măsură la români. Îi contrazic. Nu-i contrazic eu, îi contrazice în primul rând logica economică simplă – şi anume gazele se vând cel mai bine pe piaţa cea mai apropiată pentru că acolo e profitul cel mai mare. Şi, în plus, te scuteşte de alte cheltuieli importante şi inutile”, a afirmat, în plenul Camerei Deputaților, ministrul.

Dincolo, de declarațiile ministrului, rămâne realitatea: nouă luni pe an, în afara sezonului rece, România nu prea consumă gaze iar Transgaz a avut, în câteva rânduri, probleme la conducte, din acest motiv. Consum mic – puține gaze pe conductă a condus la scăderea presiunii din țeavă până la parametri critici. A fost cazul chiar în sezonul rece 2017 – 2018, când pe fondul unei perioade calde, volumul de gaze aflat efectiv în conducte a scăzut până aproape de starea de risc (33 de milioane de metri cubi), față de o normalitate de 40 de milioane de metri cubi.

Nu s-a întâmplat o nenorocire pentru că Dispecerul Național de Gaze a dispus pornirea de urgență a unor grupuri termo pe gaze, dar astfel de episode pot reveni oricând pentru că, pur si simplu, România consumă mult prea puține gaze față de dimensionarea SNT.

Proiecte avansate, chiar și în al 12-lea ceas, nu sunt

Actuala coaliție de guvernare a admis necesitatea înființării sau reînființării capacităților industriale de producție care să consume gazul producând plusvaloare, dar și accelerarea programului de branșare în rețea a cât mai multe gospodării.

Pașii sunt timizi, însă. Astfel, Romgaz are în construcție și va finaliza la anul o termocentrală pe gaze de 400 MW la Iernut. Proiectul a început în 2016, deci, cap-coadă, patru ani.

Compania de stat a lansat studiul de fezabilitate pentru o centrală similară la Mintia, care, dacă ar fi să se ia în acest an decizia de investiție, ar fi gata abia în 2023, iar consumul acesteia ar fi de doar 0,7 miliarde de metri cubi. Potrivit lui Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, România trebuie să-și construiască capacități care să consume gaz pentru termie, dar și în industriile care îl procesează, pentru că are o poziție geografică și o șansă unice.

„În contextul derulării proiectului BRUA (gazoductul care va asigura evacuarea către Vest a gazelor din Marea Neagră), care va trece prin acea zonă, folosirea gazelor din Marea Neagră trebuie să o asigurăm şi în aceste capacităţi”, spune Vișan.

Pe de altă parte, doar recent s-au publicat normele procedurale prin care autoritățile locale pot finanța extinderea rețelelor de distribuție către populație. Pentru a dubla gradul de branșare de acum , de la 30% la 60%, avem , probabil, de așteptat mulți ani. Cu atât mai mult cu cât, după cum a spus Eric Stab, de la ENGIE, este foarte posibil ca mulți români să nu aibă posibilitatea de a-și plăti gazele, chiar dacă le are la ușă.

Soluția rapidă

Pe moment, pare că unica soluție, și una rapidă, pentru ca România să aibă consum intern suficient de gaze, în perspectiva lui 2021, este să pornească industria chimică, atât cât mai există. Șase fabrici de îngrășăminte din grupul InterAgro sunt acum oprite și în conservare pentru că nu își pot asigura materia primă gaz.

Ele, la capacitate, consumă și consumă mult, circa 2,7 – 3 miliarde de metri cubi anual, cât toți casnicii, de unde și scăderea majoră a consumului total al României din ultimii 5 ani, de când sunt închise, de la 14-15 miliarde de metri cubi la 10-11 miliarde.

Proprietarul Ioan Niculae spune că le-ar porni pe toate dacă ar primi gaz. OUG 114 din decembrie 2018 oferea o soluție: plafonare pentru trei ani, începând cu 1 aprilie 2019, a prețului gazului pentru consumatori industriali ntensivi în gaz, cu alocare de cantități de către ANRE.

Scandalul politic iscat, opozanții acestei măsuri venind din mediul politic, de afaceri(industria petrolieră) și de la Bruxelles, care a amenințat cu infringement a făcut , mai întâi, ca alocarea preliminară a ANRE să fie total insuficientă, 250 de milioane de metri cubi, de 10 ori mai puțin decât necesarul, apoi prevederea privind plafonarea pentru sectorul industrial a dispărut cu totul.

De la 1 mai, doar populația are prețul plafonat, iar chimia rămâne închisă, dacă nu cumva Niculae reușește să aducă gaze din import.

A spus că va încerca, dat fiind faptul că, din intern, nu i se oferă, în niciun fel, nici prin alocare, nici la preț de piață, nici cu plata în avans. „Toate cererile noastre de a obţine oferte de la cei doi producători români (n.r. OMV Petrom şi Romgaz) au fost sortite eşecului. În mai puţin de jumătate de oră primim invariabil acelaşi răspuns: nu avem cantitate pentru voi”.

Există posibilitatea ca toate instalațiile din fabricile de îngrăăminte să fie tăiate la fier vechi, chiar în acest an, caz în care și industria chimică din România va dispărea. Este o consecință a limitelor procedurii de insolvență, în care se află fabricile. De altfel, omul de afaceri a mai spus că ori reîncepe producția în acest an, ori închide definitiv ce e acum doar în conservare.

Acum, reprezentanți ai celor șase fabrici, la care se adaugă Niculae, ca acționar majoritar InterAgro, cer audiență la prim – ministrul Viorica Dăncilă pentru a vedea dacă se poate găsi o soluție comună pentru ca acestea să poată reporni sau sunt condamnate.

„Menționăm că realizarea acestei întâlnıri este importantă având în vedere necesitatea de a decide, în perioada imediat următoare, reluarea activități pe aceste platforme industriale sau dezafectarea acestora”, se arată în cererea trimisă premierului. Dincolo de demersul fabricilor de îngrășăminte către decidenți, problema susținerii sau nu a sectorului chimic devine o problem pentru întreaga economie, în perspectiva foarte apropiată a lui 2021.

Întrebările legitime care ar trebui să se pună, dincolo de aversiunea sau admirația pentru Ioan Niculae, de către autorități și societate, în întregul ei este: este mai bine pentru România ca aceste fabrici să stea închise sau să se deschidă, să consume și să producă?

Ungaria a inclus deja gazul Mării Negre în planurile lor pentru dezvoltare industrială

Dacă în România toată lumea se întreabă ce-am putea face cu gazul, alte țări au deja planuri în derulare cu el.

MOL, compania petrolieră de stat a Ungariei, are două rafinării, una în țara de origine și alta în Slovacia, și derulează activități în comercializarea produselor din petrochimie în 9 țări UE, printre care și România. Dar planurile MOL sunt mult mai ambițioase, ei anunțând recent investiții viitoare de peste 4 miliarde de euro în extinderea operațiunilor în petrochimie în următorii ani. Au angajat drept contractor general pe germanii de la ThyssenKrupp pentru construcția unui complex chimic la 160 de kilometri de Oradea, la Tiszaújváros.

Mai mult, Ungaria a investit și investește în producția de îngrășăminte, Nitrogenmuvek operând două fabrici, din care una ridicată de la 0 în urmă cu 2 ani. Atât chimia, cât și petrochimia folosesc ca materie primă gazul, în chimie ponderea acestuia în costuri urcând spre 70%.

Prin urmare, Ungaria are în ce să folosească gazul și de aceea are nevoie de resursele Mării Negre, pentru că nici nu vor să stea doar la mâna rușilor pentru furnizare. De altfel, public, oficiali ai vecinilor, precum ministrul de Externe Peter Szijarto, au făcut presiuni ca gazul din Marea Neagră să fie cumpărat de unguri, care vor nu numai să fie un jucător major în chimie și petrochimie, dar și să facă alocarea în regiune a gazului, adică să ia locul hub-ului Baumgarten Viena.

În altă ordine de idei, lucrările Transgaz la BRUA, conducta care ar trebui să transporte resursele Mării Negre până la Viena sunt în grafic.

Gazoductul va fi operațional în 2021. Se lucrează și într-o altă direcție, către Ucraina, mare consumator de gazeși un cumpărător imediat, dat fiind că sursa lor rusească este incertă.

Astfel, proiectul de reverse flow pe Isaccea-Negru Vodă(prin care gazul poate să circule și dinspre România spre Ucraina, nu numai invers), este în lucru la Trasngaz, finalizarea lui fiind estimată la 23 de luni, deci tot în 2021. Transgaz lucrează și la interconectarea cu Moldova, și acolo fiind în grafic.

Practic, în 2021, când ies primele gaze din Marea Neagră, România va fi pusă la dispoziție pentru export în toate direcțiile, însă mai deloc pentru consum intern. Dacă lucrurile vor rămâne tot așa, atunci țara noastră nu va percepe decât redevențe pe extracție și taxe pe tranzit iar gazul va fi pus la lucru în alte țări. Caz în care concesionarea resurselor Mării Negre va deveni , de departe, cea mai mare privatizare ratată din istoria României.

România are, în prezent, doi producători de gaze, Romgaz și Petrom, care extrag împreună din ce în ce mai puțin – 10,5 miliarde de metri cubi, față de 12 miliarde de metri cubi, în urmă cu 10 ani. Consumul total este de 12 miliarde de metri cubi, de unde, în 2009, era de 18 miliarde de metri cubi.

La ce folosește gazul în industrie

La nivel mondial, cererea de produse petrochimice este în continuă creştere deoarece contribuie esenţial la sustenabilitate, la mobilitate şi confort termic, trei dintre nevoile oamenilor de azi prin care îşi îmbunătăţesc standardele de viaţă. Pe măsură ce ele cresc, şi cererea pentru aceste produse va creşte.

De exemplu, îngrăşămintele sporesc valoarea nutrientă a plantelor şi le apără de dăunători, ceea ce determină un randament agricol mai ridicat şi o producţie mai mare care să facă faţă creşterii populaţiei.

Plasticul este folosit în tot sistemul alimentar, fie că vorbim de conservare, împachetare sau transport, de mâncare solidă, lichidă sau congelată. Reducerea greutăţii vehiculelor pentru a consuma mai puţin combustibil s-a făcut prin integrarea plasticului.

Eficienţa energetică a clădirilor, concept promovat din ce în ce mai puternic de Comisia Europeană, se bazează pe produse obţinute din prelucrarea chimică. Produsele chimice pot, de asemenea, să joace un rol în următoarea etapă de reducere a costurilor pentru noua generaţie a energiei regenerabile.

În sectorul energiei eoliene, materialele uşoare pe bază de plastic pot fi folosite pentru a fabrica turbine cu lame mai lungi, sporind astfel atât eficienţa generării de energie cât şi durabilitatea lor, reducând costurile de întreţinere şi, implicit, factura consumatorilor.