De ce se va mări cu 50% numărul puşcăriaşilor români în 2012

Începând cu 1 ianuarie va fi aglomeraţie mare în penitenciarele din România, întrucât cei care au comis infracţiuni în străinătate şi au fost condamnaţi vin să îşi ispăşească pedepsele aproape de familii.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 11:38

Peste 12.000 de infractori români încarceraţi în închisorile din străinătate vor fi repatriaţi anul viitor, începând cu 1 ianuarie, pentru a-şi ispăşi pedepsele pe plaiurile mioritice. Repatrierea deţinutilor se va face în baza deciziei privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Vestea nu va pica bine pentru cei care execută diverse pedepse în închisorile româneşti, întrucât 12.000 de noi deţinuţi înseamnă mărirea numărului total al celor întemniţaţi cu încă 50%.În prezent în penitenciarele din ţara noastră se află 28000 de deţinuţi. “Referitor la penitenciarele unde aceştia vor fi repartizaţi se va aplica principiul obligatoriu care-i permite deţinutului să-şi ispăşească pedeasa cât mai aproape de casă pentru a ţine legătura cu familia”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Ioan Bala, general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România.

Te-ar mai putea interesa și
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele zile, indicele de referință de la hubul olandez TTF coborând la 47,21......
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ...
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ...