De ce ţară depinde România cel mai mult
Germania absoarbe până la 20 % din exporturile României, şi asigură peste 18% din importurile ţării noastre. România depinde cel mai mult de Germania şi astfel, indirect, de Rusia, având în vedere relaţiile bune dintre cele două ţări.
Italia este pe locul doi cu peste 11%, potrivit statisticilor pe 2013, ca şi pe primele două luni din 2014.
Exporturile totale ale României au depăşit 49,5 miliarde de euro anul trecut, în termeni FOB (fără taxe, asigurări şi transport), iar importurile au fost de peste 55,2 miliarde de euro, în termeni CIF (inclusiv costurile colaterale).
Spre Germania s-au îndreptat exporturi de 18,6% din totalul de anul trecut şi de 19,9% din totalul primelor două luni ale anului, de aproape 8,3 miliarde de lei, potrivit datelor Institutului Nationale de Statistică (INS).
Vezi AICI statisticile comerţului extern al României anul trecut
Exportăm în Germania „maşini şi dispozitive mecanice, echipamente electrice”, după cum sună formularea oficială, adică inclusiv piese şi echipamente auto. În curând Mercedes va produce şi cutii de viteză la fabrica sa de la Sebeş. La „mijloace şi materiale de transport” intră desigur şi anvelopele Continental.
În Italia exportăm mai ales textile şi încălţăminte, dar şi echipamente auto.
Franţa este al treilea cel mai mare importator din România, cu 6,8% din exporturile acesteia pe anul trecut şi al patrulea cel mai mare exportator în ţara noastră, cu 5,7% din importurile noastre.
Doar aparent surprinzător, automobilele sunt doar pe locul doi în exporturile către Franţa, căci pe primul loc fiind echipamentele mecanice şi electrice tot din domeniul auto, inclusiv motoarele.
Ungaria întrece Franţa la importurile României (8,2% în 2013), dar vine după aceasta şi după Turcia în topul exporturilor ţării noastre (4,9%). Exporturile cele mai mari în Ungaria sunt tot echipamentele şi piesele auto, pentru fabricile Mercedes şi Audi.
Capitaluri
România depinde în primul rând de capitalul olandez, adică mai precis de capitalul companiilor înregistrate în Olanda. Cu 13,2 miliarde de euro, Olanda este prima în topul investiţiilor străine directe (ISD). Are o pondere de peste 22 % dintr-un sold total de peste 59 de miliarde de euro, potrivit celor masi recente date ale BNR (2012).
De pildă, Vimetco N.V., acţionarul majoritar al ALRO Slatina (ALR) şi The Rompetrol Group N.V., acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare (RRC), sunt înregistrate în Olanda.
Austria, cu aproape 11 miliarde de euro sau 18,5% din soldul ISD, ocupă locul al doilea. Capitalul austriac controlează trei mari bănci din România, dintre care şi pe cea mai mare, BCR şi pe a şasea cea mai mare, Raiffeisen. Volksbank este de asemenea o bancă austriacă şi a patra cea mai mare bancă din România. UniCredit Ţiriac Bank are, la rândul său, în structura capitalului său, o bancă austriacă.
Cea mai mare şi mai profitabilă companie românească, OMV Petrom, are tot capital austriac.
Topul continuă cu Germania, Franţa şi Italia, primele două având investiţii în domeniul auto.
Vezi AICI Topul ţărilor care trimit cele mai mari inevestiţii străine în România
Germania are fabrica de anvelope Continental din Arad şi o investiţie mixtă cu Pirelli la Slatina în afară fabrici de echipamente auto, sau de fabrica Bosh de lângă Cluj.
Franţa nu are doar Dacia şi BRD, ci şi fabrica de anvelope Michelin de la Floreşti, lângă Ploieşti.
Italia are investiţii în domeniul bancar, textil şi încă, în energie, ENEL fiind încă acţionarul majoritar a trei companii de distribuţie a electricităţii care acoperă o treime din România.