Deși traficul din mall-uri a scăzut și cu 40%, vânzările retailerilor sunt impulsionate de online, care a crescut cu 30% în primele 9 luni

2020 a fost cel mai dificil an pentru retailul românesc de la recesiunea din 2009-2010 încoace, cu centre comerciale complet închise în primăvară timp de două luni, dar impactul general rămâne inegal. Retailerii care aveau deja magazine online au fost câștigători, având în vedere că vânzările online au crescut cu aproximativ 30% în primele 9 luni ale acestui an, ceea ce a contribuit la revenirea vânzărilor globale la nivelurile anterioare Covid-19. În același timp, sectorul non-alimentar a înregistrat creșteri de 4%, potrivit unui raport al Colliers International.
Economica.net - joi, 17 dec. 2020, 10:50
Deși traficul din mall-uri a scăzut și cu 40%, vânzările retailerilor sunt impulsionate de online, care a crescut cu 30% în primele 9 luni

Cu o piață a muncii într-o formă destul de bună – creștere modestă a șomajului, creșterea salariilor rămâne pozitivă, deși mai lentă decât înainte de criză -, industria retailului din România a început să-și revină și a înregistrat chiar o tendință pozitivă. În prezent, consumul este deja peste nivelul maxim înregistrat înaintea crizei, deși într-o structură diferită. Cheltuielile au migrat de la unele categorii, cum ar fi îmbrăcămintea, la altele, precum articolele de uz casnic și articole sportive. Alte cinci țări din regiune – Estonia, Lituania, Polonia, Serbia și Slovacia-, au reușit aceeași performanță, adică depășirea nivelurilor lor de vânzări ante-Covid.

Consultanții Colliers observă o creștere bruscă a activității consumatorilor în segmentul comerțului electronic, care a devenit un element fundamental al transformării continue a retailului, alături de dezvoltarea tehnologiei și schimbările în comportamentul consumatorilor. De asemenea, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de persoane cu vârsta de peste 55 de ani care trec acum de la cumpărături în magazinele fizice la magazinele online.

„Pandemia i-a obligat pe retaileri să se adapteze noii realități în doar câteva săptămâni, ceea ce a însemnat îmbunătățiri operaționale, concentrându-se pe marketingul online sau lansarea vânzărilor online de la zero, colaborarea cu companiile de livrare sau supermarketurile ca locuri de colectare a comenzilor, implementarea măsurilor de siguranță, corelarea stocului cu cererea în schimbare etc. Acest lucru duce la o recuperare relativ rapidă a vânzărilor după blocajul din timpul stării de urgență și chiar la o ușoară creștere a vânzărilor pentru anumite categorii, cum ar fi produsele alimentare, produsele de uz casnic, articolele sportive sau produsele cosmetice. Aceștia sunt comercianții prezenți de obicei în parcurile de retail sau în unități independente, astfel încât performanța acestui tip de scheme nu a fost aproape deloc afectată de Covid-19. Investitorii au recunoscut acest lucru și s-au concentrat mai mult pe acest tip de produs de investiții, ceea ce duce la creșterea cererii pe acest segment și la o ușoară compresie a randamentelor în marile orașe”, spune Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.

Totuși, în centrele comerciale traficul este semnificativ sub nivelul de anul trecut, dar valoarea medie a bonului de cumpărături pentru cei care intră în mall-uri a crescut. Mai exact, raportul Colliers International arată o scădere cu 40% a vizitelor lunare la centrele comerciale în prima jumătate a lui 2020, comparativ cu 2019. În prezent, în România există 89 de centre comerciale moderne, cu o suprafață disponibilă pentru închiriere de 2,77 milioane metri pătrați.

„Deși obiceiurile consumatorilor au fost afectate de pandemie, oferta de spații comerciale din România a crescut. În prima jumătate a anului a fost inaugurat un parc de retail, în Miercurea Ciuc, cu puțin sub 12.000 de metri pătrați. În timp ce mai multe proiecte de retail au fost întârziate pe fondul stării de urgență, altele au continuat să avanseze, cum este Shopping City Târgu Mureș al NEPI (aproape 40.000 mp), finalizat în iulie, iar AFI Brașov (45.000 mp) și Dâmbovița Mall al Prime Kapital (33.000 mp) au fost deschise cu mici întârzieri, în toamnă. În perioada imediat următoare ne așteptăm să vedem cea mai mare parte a investițiilor în centre și parcuri de retail mai mici și proiecte de conveniență”, precizează Simina Niculiță.

În general, pandemia Covid-19 a influențat atât funcționarea, cât și dezvoltarea piețelor imobiliare de retail la nivel mondial, precum și în țările CEE-17. Restricțiile guvernamentale impuse funcționării magazinelor, punctelor de servicii, gastronomiei, divertismentului și agrementului au condus la o creștere dinamică a vânzărilor de comerț electronic și la schimbări în comportamentul consumatorilor. Toate acestea au dus la o scădere cu 20%-45% (în funcție de țară) a traficului în centrele comerciale, comparativ cu datele de la mijlocul anului 2019.

A existat în schimb o creștere a numărului de formate mici de centre comerciale și parcuri de retail, considerate atât de către dezvoltatori, cât și de către chiriași, drept investiții profitabile, iar de către consumatori ca fiind locuri apropiate și sigure pentru cumpărături. În prezent, există aproximativ 670 de astfel de centre mai mici care funcționează în țările CEE-17, cu o suprafață totală disponibilă pentru închiriere de 6 milioane de metri pătrați. În total, în regiunea CEE-17, există aproape 1.670 de centre comerciale, care ocupă 34,6 milioane de metri pătrați, ceea ce este comparabil cu dimensiunea medie a unuia dintre sectoarele Bucureștiului. 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...