Deținătorii de carduri de masă Sodexo vor putea achita comenzile la restaurante folosind telefonul

Posesorii de carduri de masă Sodexo pot plasa şi achita comenzi la restaurante direct de pe telefon, prin aplicaţia mobilPay Wallet, în urma unui parteneriat încheiat cu Netopia Payments, a anunţat miercuri compania de beneficii extra-salariale, Sodexo, informează Agerpres.
Economica.net - mie, 01 iul. 2020, 13:03
Deținătorii de carduri de masă Sodexo vor putea achita comenzile la restaurante folosind telefonul

Astfel, utilizatorii de carduri Gusto Pass pot plasa şi achita comenzi la restaurante exclusiv de pe telefonul mobil, prin intermediul programului mobilPay Delivery, dezvoltat de aplicaţia de plăţi mobilPay Wallet.

Potrivit sursei citate, alte două instrumente de plată mobile, Sodexo Pay şi Apple Pay, sunt utilizate de peste 10% dintre posesorii de carduri de beneficii extra-salariale emise de Sodexo România.

Acest nou serviciu îşi propune să vină în sprijinul operatorilor din sectorul HoReCa, unul dintre domeniile afectate puternic de restricţiile din ultimele luni. În prezent, rata de digitalizare a produselor Sodexo a depăşit 80%.

Utilizatorii Sodexo au acces la o reţea de parteneri ce numără 30.000 de locaţii, restaurante, cafenele, fast-food-uri, magazine pentru cadouri, librării, pensiuni, hoteluri şi agenţii de turism. Sodexo este primul emitent de carduri şi vouchere din România care a oferit utilizatorilor sisteme de plată atât pentru Android cât şi pentru iOS.

Sodexo România este parte a Grupului Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor pentru calitatea vieţii, fondată în anul 1966, în Franţa. Compania este prezentă pe piaţa din România de peste 20 de ani, iar peste 30.000 de companii şi două milioane de angajaţi utilizează deja produsele Sodexo.

Netopia Payments este procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, circa 20.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile Netopia: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau prin SMS.

MobilPay Wallet este o aplicaţie gratuită pentru utilizatori, prin care plăţile se fac instant din aplicaţie sau prin scanarea codului QR afişat la casele de marcat sau pe pagina de plată a magazinelor online.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...