De la 1 ianuarie, creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming, în UE, fără taxe suplimentare
Totodată, în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior. Astfel, din 1 ianuarie 2019, scade cu 25% suprataxa pentru date, de la 6 la 4,5 euro/GB, potrivit ANCOM, scrie News.ro.
În plus, din 3 ianuarie 2019, scade cu aproximativ 7% suprataxa pentru apelurile primite, de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut.
Tot începând cu 3 ianuarie 2019, nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS este autorizată să o perceapă propriilor clienţi pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condiţiile prevăzute în Decizia preşedintelui ANCOM numărul 571/2018, scade de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut, potrivit autorităţii.
Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România.
”Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2019 volumul de consum rezonabil va creşte cu 25% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018”, se arată în comunicat.
După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. În prezent, suprataxa este de maximum 6 euro/GB (0,6 eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2019 aceasta va scădea la maxim 4,5 euro/GB (0,45 eurocenţi/MB), fără TVA.