De la 1 ianuarie, daunele pentru victimele străzii și accidentele din străinătate vor fi plătite de un singur birou

De la 1 ianuarie 2017, dacă aprobă ASF și termenele judecătorești nu se prelungesc nejustificat, patrimoniul integral al Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii va fi preluat de Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR).  Până pe 19 martie 2017, Biroul va prelua și data de baze CEDAM.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 18 dec. 2016, 22:00
De la 1 ianuarie, daunele pentru victimele străzii și accidentele din străinătate vor fi plătite de un singur birou

Chiar dacă își va păstra independenţa juridică de până acum pentru a nu încălca legislația europeană, BAAR va prelua mult mai multe atribuții și va intra sub jurisdicția Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). AGA din trimestrul I 2017 va decide noile contribuții ale asigurătorilor la viitorul BAAR.

Deocamdată, modificarea statutului BAAR pentru a se permite preluarea patrimoniului Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) așteaptă modificarea ASF. După avizarea și înregistrarea modificărilor statului în instanță, BAAR va putea prelua patrimoniul FPVS de la 1 ianuarie, urmând ca până pe data de 19 martie 2017, termen stabilit de OUG 54/2016 pentru finalizarea fuziunilor celor trei entități și constituirea BAAR la nivel global, aflat în subordinea ASF.

Practic, după fuziune, BAAR va plăti și daunele pentru accidentele provocate de neasigurați pe teritoriul României și pe cele realizate de autovehiculele asigurate în România care fac accidente pe teritoriul Uniunii Europene. Dacă acum avem de-a face cu o contribuție de 2,5% din totalul primelor brute subscrise ca și contribuție plătită de asigurători către BAAR și 2% din totalul primelor brute încasate către FPVS, în viitor nu știm care va fi cuantumul contribuțiilor, cu atât mai mult cu cât de anul viitor va intra în jurisdicția BAAR și baza de date CEDAM care era cuprinsă până acum în comisioanele plătite de asigurători către ASF.

După cum explică surse din piața asigurărilor, cuantumul acestor contribuții va fi stabilit în AGA din trimestrul I 2017, procentul votat urmând a fi supus apoi aprobării ASF.

Viitorul BAAR, care își va păstra forma juridică, dar va fi supus aprobării/asutorizării ASF, va fi împărțit în trei direcții: Carte Verde, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și direcția Analize și Statistici.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...