De la 1 octombrie, o nouă lege va desfiinţa un produs bancar combinat cu asigurări. Ce şanse au băncile să-l pastreze pe piaţă?

27 09. 2018
aa72dd5fa022c4b951de1e82ef8d54e6_43733500

Legea care stabileşte transparenţa distribuitorilor produselor de asigurare, pe scurt IDD ((insurance distribution directive) ar trebui să fie promulgată săptămâna aceasta şi apoi publicată în Monitorul Oficial. Indiferent de data exactă la care apare efectiv legea, prevederile ei se aplică de la 1 octombrie, potrivit convenţiilor cu Uniunea Europeană. În mod normal, lega IDD trebuie să aibă şi Norme Metodologice. Conform unor surse din piaţă şi acestea sunt gata, dar nu pot fi puse în dezbatere publică până la apariţia legii, iar în maxim o lună de la intrarea în vigoare a legii, normele ar trebui să devină aplicabile. Până atunci vor avea probabil o aplicabilitate tranzitorie.

Practic, legea IDD stabileşte noi reguli de vânzare a poliţelor de asigurare. Potrivit acesteia, băncile comerciale vor putea deveni intermediari principali în asigurări doar cu autorizarea ASF, iar agenţiile de turism, dealerii auto, IFN şi firmele de rent a car intermediari secundari auxiliari. Toţi vor putea vinde asigurări în condiţii similare cu cele ale brokerilor de asigurare.

După cum arată Normele până acum, băncile vor avea/îşi vor crea o identitate separată, aşa cum în prezent are Piraeus Bank, BCR, Unicredit, BRD şi Transilvania, care au în subordine un broker de asigurare prin care încheie poliţele de bancassurance. Aceste identităţi separate trebuie să aibă un capital social de 150.000 de lei, să fie autorizate de ASF şi să aibă un număr de 20 de „credite” obţinute anual, credite care să dovedească existenţa a 15 ore de formare şi dezvoltare profesională a personalului angajat în aceste entităţi. Băncile vor deveni astfel intermediari principali de asigurări, iar intermediarii secundari vor fi doar avizaţi de ASF, dar rămân în autoritatea intermediarului principal.

Intermediarii secundari vor fi agenţii (de asigurări, pregătiţi de ASF dar fără să fie angajaţi ai asigurătorilor) şi auxiliarii secundari. În această categorie vor intra agenţiile de turism, IFN-urile, dealerii auto şi firmele de rent a car. Intemediarii auxiliari nu vor avea nevoie de autorizarea, avizarea ASF dacă asigurarea vândută de aceste categorii este complementară bunului oferit de un furnizor sau serviciului oferit de un prestator. Mai exact, agenţia de turism poate vinde asigurare de călătorie şi asigurare medicală fără avizul ASF dacă poliţa este emisă pe o o perioadă de sub trei luni, iar valoarea primei plătite nu depăşeşte 200 de euro. La fel, în cazul unui dealer auto, de exemplu, vânzarea de poliţe CASCO sau RCA va fi posibilă fără avizarea ASF dacă valoarea poliţei emise pe un an de zile nu depăşeşte 600 de euro.

Amânată de la aplicare din luna februarie, Legea privind distribuţia de asigurări, cunoscută sub denumirea de IDD (insurance distribution directive), a fost adoptată pe 12 septembrie de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Cel mai probabil, săptămâna aceasta va fi şi promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis. Brokerii şi asigurătorii vor trebui să se conformeze la noile reguli privind vânzarea poliţelor de asigurare de la 1 oc¬tombrie 2018.

Legea votată de Camera Deputaţilor este o transpunere în legislaţia na¬ţională a unei directive a UE adoptate la finalul lunii anului 2015. Scopul legii este acela de a permite clientului să încheie o poliţă de asigurare în mod deplin informat, iar totodată legea obligă distribuitorii să vândă clienţilor doar acele poliţe care se potrivesc nevoilor acestora. În plus, distribuitorul va trebui să aducă la cunoştinţa asiguratului toate clauzele de excludere existente în contract.