De la Jucu a plecat Nokia, dar vin mistreţii. Fraţii Buzoianu vor să crească vânat
Ardelenii Călin şi Octavian Buzoianu, cu afaceri în industria alimentară, hotelieră şi imobiliare, vor să populeze ferma pe care o deţin la Jucu cu vânat. Vor să intre astfel pe o piaţă de nişă şi să aprovizioneze atât propriul restaurant din cadrul hotelului Opera Plaza, deţinut tot de ei, dar şi unele magazine, dacă va exista cerere. „Acum suntem în faza de a obţine autorizaţii atât pentru creşterea păsărilor în regim extensiv, cât şi pentru vânat, pe care dorim să îl sacrificăm”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Calin Buzoianu, proprietarul Modern Farm, societate care administrează ferma de la Jucu.
Acesta a pus la bătaie aproximativ 100.000 de euro pentru achiziţionarea a 5-6 mistreţi, 15 căprioare şi păsări, printre care păuni, bibilici, raţe şi găini ouatoare. „Pentru vânat am găsit întâmplător o grădină botanică, la Jibou, unde au şi animale. Au excedent, aşa că vor vinde o parte dintre ele”, a mai povestit Buzoianu, care intenţionează să sacrifice animalele într-un micro-abator pe care urmează să îl construiască. „Intenţionăm să ridicăm un micro-abator atât pentru vânat cât şi pentru animalele mari: vită, porc”, ne-a mai declarat Buzoianu.
La ferma de la Jucu, care se întinde pe aproximativ 2.000 de hectare de teren, se produc 3.000-3.500 de litri de lapte de vacă pe zi, din care aproximativ 1.200 de litri se vând prin cele 7 dozatoare instalate în Cluj Napoca. Restul este cumpărat de producătrul de lactate Albalact. De asemenea, Modern Farm deţine în jur de 50 de capete de tineret bovin pentru sacrificare, iar zilele acestea au achiziţionat din Franţa 400 de capre de lapte.