De la Ronaldo și Messi la Beyoncé și Miley: câte milioane de dolari câștigă pe o postare cele mai urmărite conturi de Instagram

Instagram nu este doar una dintre cele mai mari platforme de social media, ci și una dintre cele mai profitabile pentru creatorii de profil, chiar dacă are mai puțini utilizatori decât platforme precum Facebook și YouTube. Însă, rata de implicare mai mare a utilizatorilor Instagram îi conferă acesteia unul dintre cele mai mari costuri de publicitate, iar brandurile și celebritățile profită din plin.
Ion Dobreanu - S, 29 iul. 2023, 16:14
De la Ronaldo și Messi la Beyoncé și Miley: câte milioane de dolari câștigă pe o postare cele mai urmărite conturi de Instagram

În 2023, prețurile medii ale anunțurilor pe Instagram au fost estimate la 3,56 de dolari costul pe click, înaintea tuturor platformelor, cu excepția LinkedIn.

Pentru celebritățile cu cei mai mulți urmăritori pe Instagram și pentru brandurile care încearcă să profite de pe urma lor, acest lucru se traduce prin costuri de milioane de dolari pentru unele postări sponsorizate.

Iată cele mai mari conturi de pe Instagram și câștigurile lor estimate pe post sponsorizat, potrivit Visual Capitalist, cu datele HopperHQ din septembrie 2022.

Costurile celor mai urmărite conturi de Instagram în 2022

Cea mai urmărită persoană pe Facebook și Instagram, starul de fotbal portughez Cristiano Ronaldo, conduce lista celor mai scumpe conturi Instagram în 2022 pentru conținut sponsorizat.

Se estimează că fosta vedetă de la Manchester United și Real Madrid a reușit să încaseze aproximativ 2,4 milioane de dolari pentru fiecare postare sponsorizată în 2022. Cu 442 de milioane de urmăritori la momentul calculului, se estimează că Ronaldo a putut percepe cu aproape o jumătate de milion de dolari pe postare mai mult decât următoarea persoană de pe listă.

Kylie Jenner, „cea mai tânără miliardară prin forțe proprii din lume”, potrivit Forbes, a fost pe locul al doilea, cu câștiguri de 1,8 milioane de dolari per postare sponsorizată pe Instagram. Jenner, membră a familiei Kardashian-Jenner, care deține cinci dintre primele 20 cele mai urmărite conturi de Instagram, este, de asemenea, cea mai tânără persoană din această cohortă de persoane cu venituri mari pe Instagram.

Dar cele mai urmărite celebrități din top 20 au fost muzicieni cu nume cunoscute, printre care Ariana Grande, Beyoncé și Taylor Swift. Acestea au reprezentat 45% dintre cele mai urmărite conturi.

Cele mai mari câștiguri pe urmăritor

Deși se estimează că aproape toate conturile cele mai urmărite au valorat mai mult decât cele cu un număr mai mic de urmăritori, însă cel al lui Katy Perry (locul 16) iese în evidență.

S-a estimat că Perry se folosește mai bine de impactul Instagram-ului și câștigă mai mult în total decât conturile de pe locurile 17-19 la un loc, în ciuda faptului că are cu zeci de milioane mai puțini urmăritori. De fapt, calculele au demonstrat că ea a câștigat mai mult pe urmăritor decât toți cei din top 20.

Câștigurile pe urmăritor se ridică la puțin sub un cent fiecare, dar zeci de milioane de urmăritori au un impact considerabil. În afară de Perry, Neymar (locul 18) și Miley Cyrus (locul 19) au avut cele mai mari câștiguri pe urmăritor, în fața unor conturi cu sute de milioane de urmăritori în plus.

Dar un nou an poate aduce multe schimbări. Cele mai urmărite conturi de Instagram au fost deja modificate, Lionel Messi fiind acum al doilea cel mai urmărit, iar Selena Gomez a depășit-o pe Kylie Jenner ca fiind cea mai urmărită femeie.

Te-ar mai putea interesa și
Contracţie pentru economia României în al treilea trimestru din 2025. Creştere anuală de 1,4% şi de 0,8% la nouă luni, pentru PIB
Contracţie pentru economia României în al treilea trimestru din 2025. Creştere anuală de 1,4% şi de 0,8% la nouă luni, ...
Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în termeni reali în trimestrul III al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 1% în T2 faţă de T1, potrivit estimărilor semnal......
Digi a depășit pragul de 30 milioane clienți. Veniturile au ajuns la 1,6 miliarde euro în primele nouă luni
Digi a depășit pragul de 30 milioane clienți. Veniturile au ajuns la 1,6 miliarde euro în primele nouă luni
Digi Communications raportează venituri și alte câștiguri consolidate de 1,64 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie, ...
Grupului Volkswagen, forțat să amâne deciziile privind viitoare investiții de miliarde de euro
Grupului Volkswagen, forțat să amâne deciziile privind viitoare investiții de miliarde de euro
Consiliul de supraveghere al grupului Volkswagen a amânat aprobarea unui pachet de investiții de miliarde de euro aruncând ...
Profitul Transgaz a crescut de 5 ori
Profitul Transgaz a crescut de 5 ori
Transgaz, operatorul rețelei naționale de transport a gazelor, raportează un profit net consolidat de 681,9 milioane lei, ...