De la scrisori cu timbre la easybox-uri. Cum vrea Poşta Română să depășească toate firmele de curierat în 4 pași. „Suntem o companie de încredere”

Poşta Română vrea să accelereze extinderea pe piața de curierat și să ajungă la o cotă de 30%, de la doar 3% în prezent, respectiv să fie lider de piață, potrivit declarațiilor directorului general Valentin Ştefan. Acesta a explicat, într-o conferință de presă, pașii prin care compania vrea să atingă această poziție.
Lidia Neagu - D, 02 feb. 2025, 21:34
De la scrisori cu timbre la easybox-uri. Cum vrea Poşta Română să depășească toate firmele de curierat în 4 pași. „Suntem o companie de încredere”

Poşta Română a intrat în 2024 pe piața de curierat, estimată la valoarea de 1 miliard de euro.

„Poşta Română vrea să fie numă­rul 1 în piaţa de curierat, nu glumesc. Dar de la pro­misiune şi precontract până la contract este cale lungă şi depinde ce fac competitorii noştri. Totuși, sunt niște firme serioase, puternice care își merită locul în piață. Nu e ușor să îi recâștigi încrederea cuiva care acum lucrează cu o firmă concurentă. Dar, ambiţia noas­tră este să ajungem la 30% din piață, ceea ce înseamnă să devenim numărul 1. Vă spun cu toată responsabilitatea, de la 3% cât are acum Poșta, trebuie să ajungem la 30%. Nu avem un termen, ne dorim în următorii ani“, a spus Valentin Ştefan, director general al Poştei Române, în cadrul unei confe­rinţe de presă.

Acesta a adăugat că majoritatea coletelor din România provin din Asia și a explicat că are un plan în patru pași prin care să aducă Poşta Română pe prima poziție din piața de curierat.

Primul pas îl reprezintă clienții – de unde îți vin coletele. Am avut și câteva experiențe extrem de eficiente în deplasările noastre în Asia și am reușit să înțelegem mai bine și să legăm aceste relații comerciale cu diferite companii.

Al doilea pas este fix ce construim noi acum și anume centrele logistice cu benzi de sortare astfel încât să îți vină toate coletele și să le poți procesa rapid ca în mai puțin de 10-12 ore să și plece din huburi.

Al treilea este partea de middle mile – cum sunt transportate coletele spre partea de last mile, de exemplu din hubul din București la Ploiești. Acolo suntem într-un proces de externalizare, în care vom externaliza anumite curse, am cumpărat mașini noi astfel încât să le putem duce. Avem o politică prin care oferim anumite sume către salariați din mediul rural, în special, ca să își folosească propriul autoturism. Practic, extindem această modalitate de franciză prin care salariații aceștia lucrează cu noi. Acesta este pasul al treilea – să construim această infrastructură, care se face simultan cea a hub-urilor logistice.

Al patrulea pas și ultimul este acela al easybox-urilor. Le-am testat intern prima oară, am văzut că merg, am extins parteneriatul. Chiar săptămâna următoare ar trebui să dăm drumul la infrastructura noastră construită în parteneriat, în București după care vrem să ne extindem la nivel național”, a declarat Valentin Ştefan.

Acesta a estimat că Poşta Română are nevoie de o rețea națională de 20.000 de easybox-uri, iar în prezent dispune de o infrastructură formată din 5.000 de astfel de puncte de acces.

Totodată, șeful Poștei a făcut și câteva observații despre structura clienților și percepția publică a companiei. Clienții mari (companii, instituții) sunt mai ușor de atras, dar nu generează profituri mari, ci mai degrabă un flux de numerar stabil, necesar pentru acoperirea unor costuri operaționale.

În schimb, pentru segmentul clienților persoane fizice există o autocritică internă în companie, prin care angajații tind să vadă situația mai negativ decât este percepută din exterior.

”La clienții persoane fizice vă pot spune că aveam impresia că avem o reputație proastă în piață pentru că așa mi s-a transmis. Știți că, de obicei, noi, aici în familia Poștei suntem mai critici. Avem o impresie mai proastă despre noi decât au oamenii din afară. Surprinzător, compania are o reputație foarte bună în afara Poștei comparativ cu alte firme de curierat. Este o companie de încredere, care oferă calitatea serviciilor asemănătoare ca media din piață. Avem nevoie de puțină putere să ducem mesajul către aceste persoane fizice, ceea ce vom face. Vă dau un exemplu: în ultimii 10-15 ani, compania nu a investit aproape nici un leu în publicitate. Adică nu ne-am făcut reclamă deloc, în comparație cu alte firme care investesc, au bugete generoase. Dar toate la timpul lor, întâi începem cu pasul 1”, a reiterat Valentin Ștefan.

Compania Națională Poșta Română este organizată în opt sucursale regionale care coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București plus Fabrica de Timbre. În total, deține o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.

Poşta Română este unul dintre cei mai mari jucători cu capital de stat de pe piaţa economică naţională şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români. În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%)

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...