De la telefoane la mașini: industria cipurilor luptă să supraviețuiască și în 2023. Ce va urma și cum va influența criza prețurile

Criza cipurilor, care a debutat în perioada pandemiei, se va prelungi și în acest an, iar perspectivele pe termen scurt s-au înrăutățit. Veniturile globale din industria semiconductorilor sunt estimate să scadă în acest an cu 11,2%, la 532 de miliarde de dolari, conform celei mai recente prognoze a companiei Gartner. În 2022, piața a înregistrat o creștere marginală de 0,2% față de anul anterior, la 599,6 miliarde de dolari.
Lidia Neagu - mar, 02 mai 2023, 22:26
De la telefoane la mașini: industria cipurilor luptă să supraviețuiască și în 2023. Ce va urma și cum va influența criza prețurile

„Pe măsură ce problemele economice persistă, cererea slabă de electronice pentru piețele finale se extinde de la consumatori la afaceri, ceea ce crează un mediu de investiții nesigur. În plus, supracapacitatea de cipuri care duce la creșterea stocurilor și reducerea prețurilor cipurilor accelerează declinul pieței semiconductorilor în acest an”, a declarat Richard Gordon, vicepreședinte în cadrul Gartner.

Criza semiconductorilor este o problemă care a apărut în timpul pandemiei de COVID-19 și care continuă să afecteze economia mondială și industria tehnologică în acest an. În ultimul an, cererea de echipamente electronice și tehnologice a crescut, în timp ce oferta a rămas constantă sau chiar a scăzut, din cauza întreruperilor din lanțul de aprovizionare cauzate de pandemie.

Penuria de cipuri a afectat diverse sectoare, de la automobile la produse electronice de consum și chiar și industria militară. Un exemplu notabil este sectorul auto, unde producția de autoturisme a fost afectată de lipsa cipurilor, ceea ce a dus la scăderea stocurilor și creșterea prețurilor. De asemenea, producătorii de laptopuri, smartphone-uri și alte produse electronice de consum au fost nevoiți să își reducă producția sau să crească prețurile din cauza penuriei de cipuri.

Criza semiconductorilor a generat o serie de implicații economice, inclusiv creșterea prețurilor pentru produsele electronice și scăderea livrărilor și veniturilor pentru companiile care depind de aceste componente. Aceasta a dus la o scădere a cererii și la o majorare a costurilor de producție, ceea ce a afectat profiturile companiilor și, prin urmare, creșterea economică.

 

Veniturile din memorii vor scădea cu 35,5% în 2023, dar își vor reveni în 2024

Industria cipurilor de memorie se confruntă cu supracapacitate și exces de stocuri, ceea ce va continua să exercite o presiune semnificativă asupra prețurilor medii de vânzare în 2023. Analiștii Gartner preconizează că piața va ajunge la 92,3 miliarde de dolari, în scădere cu 35,5% în 2023. Cu toate acestea, specialiștii estimează că revenirea se va produce în 2024, când se așteaptă la o creștere de 70%.

De asemenea, piața de memorii DRAM (Dynamic random access memory) se va confrunta cu o supracapacitate semnificativă pentru cea mai mare parte a anului 2023, datorită slabei cereri pentru echipamentele finale și a nivelurilor ridicate de stocare, în ciuda producției constante realizate de furnizorii de DRAM. Analiștii Gartner prevăd că veniturile din DRAM vor scădea cu 39,4% în 2023, la 47,6 miliarde de dolari. Piața se va muta într-o subaprovizionare în 2024, iar veniturile din DRAM sunt estimate să crească cu 86,8%, odată cu revenirea prețurilor.

În următoarele șase luni, Gartner se așteaptă ca dinamica pieței NAND să fie similară cu cea a pieței DRAM. Cererea slabă și stocurile semnificative ale furnizorilor vor crea o supracapacitate, ceea ce va duce la o puternică scădere a prețurilor. Ca rezultat, se estimează că veniturile din NAND vor scădea cu 32,9%, ajungând la 38,9 miliarde de dolari în 2023. În 2024, se preconizează că veniturile din NAND vor crește cu 60,7% din cauza unui deficit profund de aprovizionare.

Industria semiconductorilor are în față o serie de provocări pe termen lung în deceniul următor„, a declarat Gordon. „Deceniile trecute au fost caracterizate de un volum mare și de prețuri ridicate pentru componente, însă această tendință se încheie, mai ales în piețele de PC-uri, tablete și smartphone-uri, unde inovația tehnologică este redusă”.

În plus, notează Gartner, COVID-19 și tensiunile comerciale dintre SUA și China au precipitat tendința de deglobalizare și ascensiunea ”tehnonaționalismului”. „Semiconductorii sunt văzuți astăzi ca o problemă de securitate națională„, a declarat Gordon. „Guvernele din întreaga lume se străduiesc să își construiască o autosuficiență în lanțul de aprovizionare cu semiconductori și produse electronice. Acest lucru conduce la stimularea inițiativelor de onshoring în întreaga lume.”

Criza semiconductorilor a evidențiat dependența mondială de producătorii din Asia, în special din Taiwan, Coreea de Sud și China, care sunt responsabili pentru majoritatea producției de cipuri la nivel mondial. Această dependență a condus la o serie de politici de protecție a guvernelor și inițiative de reducere a riscurilor, inclusiv inițiative pentru a spori producția internă de cipuri în locuri precum SUA și Europa.

 

Piața este fragmentată și cererea fluctuează în funcție de industrie

Piețele de semiconductori pentru PC-uri, tablete și smartphone-uri stagnează. Piețele combinate vor reprezenta 31% din veniturile din semiconductoare în 2023 și vor totaliza 167,6 miliarde de dolari. „Aceste piețe cu volume mari s-au saturat și au devenit piețe de înlocuire [a aparatelor] lipsite de inovații tehnologice convingătoare”, a declarat Gordon.

În paralel, atât piața de semiconductori pentru automobile, cât și cea industrială, militară/civilă și aerospațială vor înregistra o creștere. Piața semiconductorilor pentru automobile este prognozată de Gartner să crească cu 13,8%, la 76,9 miliarde de dolari în 2023.

 

Cum va arăta piața în viitor

În viitor, vor exista mult mai multe piețe finale, dar mai mici. Piețele finale vor fi mai fragmentate, cu bule de creștere provenind din mai multe sectoare diferite din sectorul auto, industrial, IoT și militar/aerospațial.

„Cererea de pe piețele finale va fi mai puțin expusă la cheltuielile discreționare ale consumatorilor și mai expusă la cheltuielile de capital ale companiilor. Lanțurile de aprovizionare vor fi mai complexe, cu mult mai mulți intermediari implicați și canale variate de comercializare, iar pentru a satisface diferite cerințe ale pieței finale, vor fi necesare diferite tipuri de capacități”, a declarat Gordon.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...