De luni gălățenii nu vor mai putea ieși din case decât cu nasul și gura acoperite
Potrivit sursei citate, decizia intră în vigoare începând de luni şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere.
Aceeaşi sursă precizează că nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.
De asemenea, persoanele din conducerea spaţiilor publice amintite au obligaţia să se asigure că angajaţii şi vizitatorii/clienţii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi.