De Sărbătorile Iaşiului nu se vor mai organiza Festivalul Vinului și concerte, iar de hramul Sfintei Parascheva vor fi impuse restricții stricte
Edilul a explicat că şi în ediţia din acest an a Sărbătorilor Iaşiului sunt cele două componente majore, o parte religioasă, organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi o altă parte nereligioasă, laică, pe care o organizează Primăria municipiului Iaşi.
„Am avut o discuţie preliminară cu Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi cu şeful Inspectoratului de Jandarmi din Iaşi, Mircea Tulică, referitor la Sărbătorile Iaşiului. Am vrut să ştim în ce manieră se vor mai putea desfăşura aceste sărbători emblematice pentru noi şi acţiunile pe care le putem duce la bun sfârşit”, a spus Mihai Chirica.
Potrivit acestuia, la ediţia din acest an, care urmează să se deruleze în cursul lunii octombrie, din cauza restricţiilor impuse pe perioada pandemiei de COVID-19 nu vor mai fi organizate concerte şi nici Festivalul Vinului.
„Un lucru este cert, nu vom putea organiza concert în aer liber, pentru că nu vom putea impune 500 de spectatori. Ştim cu toţii că înainte participau cu zecile de mii. De aceea renunţăm la concert. De asemenea, vom renunţa şi la Festivalul Vinului. Este foarte greu să organizezi în mod ordonat o activitate care, printre altele, presupune şi consumul de băuturi alcoolice. Vom încerca să organizăm câteva târguri, dar cu condiţii extreme de distanţare socială, cu controlul celor care comercializează, pentru a împiedica creşterea numărului de infectări”, a declarat primarul Mihai Chirica.
El a mai spus că pentru activitatea religioasă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a angajat foarte clar să organizeze Hramul Sfintei Parascheva pe 14 octombrie cu respectarea foarte clară a normelor impuse din cauza pandemiei de COVID-19.
„Asta înseamnă măsuri suplimentare de distanţare, imposibilitatea de a mai intra pelerinii în contact între ei, desfiinţarea punctelor de vânzare a obiectelor de cult. Vor primi privilegiul de a se apropia de racla Sfintei doar cei care înţeleg să respecte aceste norme. Femeile care au copii în braţe, bătrânii, persoanele cu handicap vor avea un culoar separat spre racla Sfintei Cuvioase Parascheva”, a spus primarul Mihai Chirica.
Conform acestuia, o decizie finală privind organizarea şi desfăşurarea Sărbătorilor Iaşiului va fi luată în zilele următoare.