De unde bani pentru majorări? De la firmele private
Statul are datorii istorice de 14 miliarde de euro pentru acest an. Totodată, în 2013 este vârf de plată către FMI. Zilele trecute l-am văzut pe premier prezentând un buget în care erau evidenţiate cheltuieli sociale în creştere şi puţini bani pentru investiţii. S-a vorbit şi despre creşteri de taxe. Întrebarea care se pune este ce va asigura creşterea economică de 1,8% prognozată, pentru că măsurile de încurajare a creşterii economice lipsesc.
Potrivit calculelor EVZ, cel puţin 1,7 miliarde de euro sunt cheltuielile sociale pe care le va avea de suportat statul în plus faţă de cele din bugetul din 2012. Este rezultatul majorării de 4% a pensiilor, restituirii CASS-ului pensionarilor şi reîntregirii salariilor bugetarilor.
Victor Ponta anunţa recent concedieri pe toată linia în sectorul bugetar, în special prin restructurarea unor posturi de consilieri şi a unora de conducere în aparatul de stat. Cumulat, înseamnă o scădere de doar câteva zeci de posturi, în timp ce numărul de ministere a crescut consistent.
Citeşte mai mult pe EVZ.RO