De unde poţi mânca bio, direct de la producător

Economica.net
14 05. 2016
ferma_22861400

Aceasta este una dintre ideile pe care se bazează iniţiativa echipei PlatFerma, formată în principal din 2 persoane, Ada şi Mădălina, care, din dorinţa de a face cunoscută munca agricolă, au pus bazele unei platforme dedicate fermierilor, pentru că fermierul de astăzi este în ton cu vremurile şi poate ajunge în casele noastre şi prin intermediul noilor tehnologii, informează expunere.com.

“PlatFerma este felul în care găsim, cunoaştem şi învăţăm despre producătorii din România. În fapt, este o platformă online unde fermierii îşi pot contura diversitatea produselor, iar gurmanzii găsesc hrană autohtonă, crescută natural, local. Aşa cum angajaţii fac schimb de informaţii la locul de muncă cu colegii de breaslă, aşa fermierii se pot informa despre bunul mers al gospodăriei altora din domeniul lor, agricultura. Aici ei pot deveni mai vizibili, se cunosc unii pe alţii, învaţă să se susţină şi să se alieze creativ pentru a surprinde nevoile tuturor celor pe care îi hrănesc“, a declarat Ada Ţeicu, informează Mediafax.