Deal-urile au dus rulajul Bursei la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni
Piaţa a deschis ziua în scădere uşoară, iar după o uşoară revenire spre mijlocul şedinţei s-a întors pe roşu. Atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni, astfel că la finalul şedinţei rulaje de peste 30.000 de lei au înregistrat titlurile emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Pe piaţa principală investitorii au tranzacţionat acţiuni de 25,8 milioane lei (5,9 milioane euro), iar pe segmentul destinat tranzacţiilor negociate au fost realizate multe transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (19,5 milioane lei), OMV Petrom (16,9 milioane lei), SIF Moldova (3,9 milioane lei), Banca Transilvania (2,9 milioane lei), SIF Oltenia (2,5 milioane lei), BVB (551.000 de lei) şi SIF Banat-Crişana (468.000 de lei).
„După cum arată aceste deal-uri, pare să fie o repoziţionare a portofoliului între fonduri de investiţii străine. Pe de altă parte, deal-lurile mai arată că mare parte din tranzacţiile la BVB sunt negociate”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.
Datorită deal-urilor, care au asigurat aproape două treimi din lichiditate, Bursa a consemnat un rulaj de 72,7 milioane lei (16,7 milioane euro). Suma este de 3,5 ori peste rulajul şedinţei precedente, de 20,4 milioane lei (4,7 milioane euro).
Bursa a înregistrat astfel cel mai ridicat rulaj din ultimele două luni dacă sunt excluse şedinţele în care au fost înregistrate în sistemul BVB rezultatele ofertei secundare de vânzare a 15% din acţiunile Transgaz (315 milioane lei – 72,3 milioane euro) şi ale plasamentului privat prin care FP a vândut 1,11% din titlurile OMV Petrom (246,6 milioane lei – 56,8 milioane euro).
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,6%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,55%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,34%.
Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK au scăzut cu 0,34% şi, respectiv, cu 0,36%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
Deal-urile cu acţiunile OMV Petrom au fost realizate la 0,407 lei, preţ cu 0,68% sub închiderea de luni şi, totodată, cu 4,36% peste cel la care Fondul Proprietatea a vândut săptămâna trecută 1,11% din titlurile companiei din sectorul energetic.
Pe piaţa principală, acţiunile OMV Petrom au continuat să înregistreze rulaje mai ridicate decât în ultimele luni, operaţiunile cumulând 5,8 milioane lei. La închiderea pieţei principale, aceste titluri erau cotate la 0,41 lei, preţ în imediata apropiere a nivelului de luni.
„Având în vedere că vânzarea pachetului de 1,11% de către Fondul Proprietatea s-a realizat la 0,39 lei, cred că preţul va mai sta o perioadă (una – două săptămâni) pe nivelul actual, în jur de 0,41 lei/acţiune. În mod normal, ar trebui să urce către 0,43 – 0,44 lei având în vedere şi evoluţia acţiunilor OMV pe Bursa din Viena, care sunt aproape de maxime”, a mai spus brokerul.
Cel mai mare deal cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost efectuat la preţul de 0,65 lei, cu 1,52% sub închiderea de luni, iar pe piaţa principală cotaţia acestor titluri a scăzut cu 1,52%, la 0,65 lei. Operaţiunile din piaţa principală au însumat 9,6 milioane lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de numai 57.000 de lei, valoare cu mult sub lichiditatea de luni, de 1,3 milioane lei. Rulajul de luni a fost asigurat în proporţie de 94% de tranzacţii cu acţiuni ale Companiei Hoteliere Intercontinental (RCHI), care deţine hotelul Intercontinental din Bucureşti. Operaţiunile cu aceste acţiuni au cumulat 1,2 milioane lei, sumă din care 1 milion de lei a reprezentat unui deal cu 1,75% din titluri.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în stagnare, în timp ce piaţa de la Londra era în creştere cu 0,2%.