Debutanţii din banking ajung să câştige în jur de 1.000 de euro net lunar în trei – cinci ani de la angajare, dacă performează

Un absolvent de facultate de profil care se angajează în banking pe un post de debutant ajunge să câştige în jur de 1.000 de euro net pe lună în trei-cinci ani de la angajare, cu condiţia ca în tot acest timp să demonstreze că e performer la locul de muncă, a spus într-un interviu acordat pentru Economica.net Sorin Diulescu, manager regional la Manpower.
Cristina Şomănescu - Dum, 26 mai 2013, 21:03
Debutanţii din banking ajung să câştige în jur de 1.000 de euro net lunar în trei - cinci ani de la angajare, dacă performează

„Un debutant în acest domeniu va trebui să aştepte în medie doi-trei ani până când va căpăta suficientă experienţă şi va acumula suficiente succese profesionale pentru a se evidenţia ca specialist pe postul său, apoi, după caz, încă unul-doi ani până când se va ivi oportunitatea de a accesa o funcţie superioară cu o salarizare în jurul valorii indicate de dumneavoastră (n. red. 1.000 de euro net lunar). În banking, ca în orice alt domeniu economic, ascensiunea în carieră (şi implicit creşterea salarială) nu este neapărat condiţionată de timp, ci de alte variabile şi de modul în care acestea evoluează în timp: performanţa concretă pe postul ocupat – dovedită prin rezultate palpabile şi obţinută în mod consistent şi repetat, dar şi atitudinea potrivită faţă de organizaţie şi faţă de cerinţele acesteia”, a spus pentru ECONOMICA.NET Sorin Diulescu, manager regional la Manpower, jucător mare din piaţa românească de recrutare.

Performează, specializează-te, depăşeşte-ţi ţintele stabilite la job ca să-ţi maximizezi şansele de a obţine o creştere salarială consistentă.

„Desigur, este nevoie şi de o conjunctură internă favorabilă pentru a-ţi permite să avansezi în funcţie şi automat să-ţi măreşti venitul, dar o creştere salarială se poate realiza chiar şi fără o avansare. Vorbim despre situaţiile în care un angajat performează peste aşteptări, îşi depăşeşte în mod constant obiectivele, se specializează, preia roluri sau funcţii suplimentare, devine un „senior” pe postul său şi aduce astfel un aport suplimentar organizaţiei. El este astfel recunoscut de organizaţie şi de cele mai multe ori i se oferă o titulatură distinctă (de exemplu: senior, expert, professional, premium, etc.). Astfel de angajaţi beneficiază de creşteri salariale directe sau de prime pe proiecte şi primesc în schimb responsabilităţi în alte zone de activitate, precum induction şi training pentru noii angajaţi, dezvoltare sau îmbunătăţire de procese, creare de produse sau servicii, concepere şi implementare de noi aplicaţii IT, etc”, ne-a mai spus Sorin Diulescu.

În ce departamente din banking ar trebui să-ţi începi cariera ca să ajungi în cel mai scurt timp să câştigi 1.000 de euro pe lună

„Atunci când vorbim despre oportunităţi în carieră, posturile cu cea mai mare dinamică sunt cele din departamentele-cheie: vânzări, marketing, operaţiuni, relaţii cu clienţii. Dar specializarea pe post şi accesul la niveluri superioare de senioritate (şi implicit de salarizare) sunt posibile şi în orice alt departament, în măsura în care ocupanţii acestor posturi înţeleg să-şi facă treaba foarte bine”, ne-a mai spus Sorin Diulescu.

Angajările în banking s-au redus semnificativ în 2013, pentru că băncile preferă să distribuie responsabilităţile posturilor vacante angajaţilor care au demonstrat deja că sunt eficienţi şi că performează.

„Asistam din ce in ce mai mult la situaţiile în care atribuţiile unui post devenit liber sunt redistribuite către angajaţii existenţi (pe posturi similare sau pe alte posturi), crescând gradul de încărcare a acestora”, ne spune Sorin Diulescu.

În acest context, care e profilul candidatului cu cele mai mari şanse de angajare acum în banking

„Când trebuie să recruteze oameni noi, băncile caută acei candidaţi policalificaţi şi eventual cu ceva experienţă relevantă în două-trei domenii diferite (de exemplu, financiar-contabilitate, vânzări, customer service, juridic), în aşa fel încât să se poată integra cât mai repede şi să aducă rezultatele aşteptate în cel mai scurt timp”, a mai spus Sorin Diulescu pentru ECONOMICA.NET.

Candidatul care este acum angajabil în banking trebuie să demonstreze că are inteligenţă emoţională şi inteligenţă caracterială ridicate.

„Recrutorii sunt de asemenea foarte atenţi la atitudinea candidatului faţă de muncă, faţă de reguli, proceduri, la capacitatea candidatului de a lucra eficient pe mai multe sarcini, în mai multe echipe sau la mai multe proiecte simultan, capacitatea de concentrare, rezistenţa la stres, dar în egală masură caută oameni ambiţioşi, cu iniţiativă, echilibraţi emoţional, responsabili şi corecţi”, a mai spus Sorin Diulescu pentru Economica.net.

Candidatul căutat acum de angajatorii din banking ştie să opereze un PC, cunoaşte legislaţia din domeniu şi vorbeşte engleza.

„La capitolul abilităţi şi competenţe, cerinţele obligatorii sunt lucrul cu calculatorul (Excel, baze de date, ERP), limba engleză, abilităţi numerice avansate, cunoştinţe de legislaţie, abilităţi de comunicare, de negociere, capacitate de impact şi influenţă”, a adăugat Sorin Diulescu.

Candidaţii cu cele mai mari şanse de angajare acum în banking au muncit încă din timpul facultăţii. Iată domeniile în care au dobândit experienţă candidaţii avantajaţi la angajare în banking: „CV-ul candidatului ideal ar trebui să conţină probe ale unor minime experienţe în muncă, de preferat încă din timpul facultăţii, atât în posturi care presupun interacţiune cu clienţii (vânzări, relaţii cu clienţii, marketing), cât şi în zona financiar-contabilă sau de analiză financiară (contabilitate, bugetare, audit, achiziţii, controlling) sau chiar juridic (notariat, legislaţie, consultanţă fonduri europene, etc.)”, a mai spus Sorin Diulescu pentru ECONOMICA.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...