Deces la sediul PDL Bucureşti: O femeie a făcut infarct
O femeie în vârstă de 67 de ani a decedat, luni dimineaţă, la sediul PDL din Aleea Modrogan. Iniţial, femeii venite în audienţă i s-a făcut rău şi a fost chemat un echipaj SMURD. Ajunşi la faţa locului, medicii de pe ambulanţă au încercat să o resusciteze pe femeie, dar la scurt timp au constatat decesul acesteia.
Potrivit unui comunicat al PDL Bucureşti, femeia decedată era membru al Organizatiei de pensionari a PDL Sector 4 şi avea antecedente medicale, suferind de diabet.