Decizia ca Vinerea Mare să fie zi liberă creşte cu 30% numărul turiştilor care pleacă în vacanţă de Paşte – analiză

Iniţiativa legislativă prin care angajaţii din România mai câştigă o zi liberă, respectiv Vinerea Mare, va creşte cu aproximativ 30% numărul de turişti care vor merge în vacanţă de Paşte în destinaţii interne şi externe, conform unei analize de specialitate remise vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 11:25
Decizia ca Vinerea Mare să fie zi liberă creşte cu 30% numărul turiştilor care pleacă în vacanţă de Paşte - analiză

În doar câteva zile de la decizia ca Vinerea Mare să fie sărbătoare legală, agenţiile de turism au primit deja mult mai multe solicitări de vacanţe în comparaţie cu anul trecut, raportat la perioada premergătoare Paştelui. Românii caută atât pachete în ţară, cât şi în străinătate. Conform analizei realizate de Christian Tour, cei care vor să petreacă sărbătorile în stil tradiţional, să participe la slujba de Înviere şi să se bucure de mese cu preparate specifice, aleg să rămână în ţară, iar Valea Prahovei, Bucovina, Maramureş, Braşov şi Mărginimea Sibiului sunt destinaţiile alese cu precădere.

De câţiva ani, şi staţiunile balneare, precum Băile Felix, sunt căutate de turişti, precum şi staţiunile de la Marea Neagră, unde unele hoteluri vor fi deschise de Paşte, deşi, oficial, sezonul estival începe la 1 mai. Delta Dunării devine şi ea o destinaţie pentru care turiştii românii manifestă interes în această perioadă şi, în consecinţă, unităţile de cazare de aici au pregătit pachete de Paşte.

‘Românii au, în general, una-două vacanţe mari pe an, dintre care principala în sezonul estival, când se îndreaptă spre o destinaţie de litoral. Pe lângă acestea, în decursul unui an, tot mai mulţi turişti pleacă în vacanţe scurte, legate de zilele declarate nelucrătoare. Aceste minivacanţe, de Paşte, 1 Mai, Rusalii sau Ziua Naţională, aduc mari beneficii atât turismului, cât şi angajaţilor români, care au ocazia să se deconecteze câteva zile, pentru ca apoi să revină la locul de muncă mult mai relaxaţi’, spune Cristian Pandel, CEO al unui turoperator important din piaţă.

În ceea ce priveşte tarifele, acestea variază în funcţie de durata sejurului, facilităţile şi condiţiile oferite de unitatea de cazare. De pildă, la Băile Felix, un pachet de trei nopţi la un hotel de patru stele, cu demipensiune, care include şi masa festivă de Paşte, costă aproape 1.000 lei pentru două persoane. Cei care aleg Delta Dunării pentru a celebra Învierea Domnului trebuie să plătească aproape 800 lei/persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de 4 stele, sumă care acoperă şi toate mesele plus masa festivă de Paşte.

Pe Valea Prahovei, una dintre cele mai solicitate destinaţii interne, o minivacanţă de trei nopţi la un hotel de trei stele cu demipensiune costă 2.200 lei/cameră.

Una dintre cele mai solicitate destinaţii în această perioadă este Israel, unde un pachet care include cinci nopţi de cazare cu demipensiune costă aproape 600 de euro.

Bulgaria este o destinaţie căutată de Paşte, mai ales de cei pentru care contează foarte mult dimensiunea religioasă, întrucât bulgarii sunt ortodocşi la fel ca românii. La Balchik, o noapte de cazare cu mic dejun costă 17 euro/persoană la un hotel de 4 stele, în vreme ce în Albena şi Nisipurile de Aur costă 36 de euro.

Cererea pentru city-break-uri în străinătate este şi ea mare, românii alegând oraşe precum Roma, Milano, Praga sau Viena. Circuitele în regiuni calde precum Costa del Sol, Toscana, Sicilia şi Napoli aduc, de asemenea, turişti în agenţii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...