Decizia definitivă în dosarul Poşta Română ar putea fi dată în 24 ianuarie

Dezbaterile în dosarul Poşta Română, în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie foştii miniştrii ai Justiţiei şi Comunicaţiilor Tudor Chiuariu şi respectiv Zsolt Nagy, dar şi foşti directori ai Poştei Române, au fost finalizate luni, verdictul definitiv urmând a fi pronunţat în 24 ianuarie.
Economica.net - lun, 13 ian. 2014, 20:10
Decizia definitivă în dosarul Poşta Română ar putea fi dată în 24 ianuarie

În timpul dezbaterilor, procurorul DNA le-a cerut celor cinci judecători anularea deciziei de achitare în cazul lui Tudor Chiuariu, dar şi a deciziei luate în cazul lui Zsolt Nagy şi condamnarea celor doi la pedepse cuprinse între limitele speciale ale infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv la o pedeapsă cuprinsă între 5 şi 15 ani de închisoare.

La rândul lor, avocaţii celor doi au arătat că acuzaţiile DNA nu sunt probate de actele şi dovezile de la dosar şi au cerut achitarea tuturor celor implicaţi în acest dosar.

După pledoariile finale, dar şi după ultimul cuvânt al celor inculpaţi în acest caz, completul de cinci judecători a rămas în pronunţare şi a amânat luarea unei decizii definitive în acest caz pentru 24 ianuarie.

În 27 noiembrie 2012, fostul ministrul al Justiţiei Tudor Chiuariu a fost achitat, în acest dosar, pentru abuz în serviciu, de un complet de trei judecători ai ICCJ. Instanţa supremă a reţinut atunci, în cazul lui Chiuariu, că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy a fost condamnat, tot la fondul dosarului, la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

În acest dosar au mai fost condamnaţi Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), care a primit şase ani de închisoare, Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al CNPR – cinci ani şi jumătate de închisoare, Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR – cinci ani de închisoare şi Ioan Folfă, administratorul societăţii Topcadex 99 – un an de închisoare cu suspendare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel firma menţionată.

Prejudiciul în acest caz este estimat de DNA la 8.619.787 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...