Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, sâmbătă, la Blaj, că dezbaterea privind aprobarea proiectului minier de Roşia Montană ajunge în Parlament şi va fi o decizie economică sau o decizie asumată de întreaga clasă politică din România „cu da sau nu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dan Şova a spus că proiectul trebuie să respecte condiţiile de mediu şi pe cele impuse de Ministerul Culturii pentru conservarea siturilor arheologice, iar dacă va respecta aceste condiţii, va fi promovat în Parlament un proiect de lege.
„Decizia de a spune da sau nu nu este o chestiune de curaj, este o chestiune de obligaţie atunci când mergi la muncă. Noi de asta mergem la Guvern ca să fim capabili să spunem da sau nu. Acum sunt nişte chestiuni foarte simple care sunt legate de respectarea condiţiilor de mediu şi de respectarea condiţiilor impuse de Ministerul Culturii în privinţa conservării siturilor arheologice. Dacă din proiect va rezulta că toate acestea pot fi respectate, atunci se va promova cu siguranţă un proiect de lege în Parlament în aşa fel încât în cadrul dezbaterilor la comisiile parlamentare şi în plenul Parlamentului să existe posibilitatea de exprimare a tuturor opiniilor. Se va merge pe transparenţă totală şi va fi o decizie economică sau o decizie asumată de întreaga clasă politică din România cu da sau nu”, a afirmat ministrul.
Întrebat ce părere are despre acest proiect, Şova a răspuns: „Părerea mea este foarte simplă: dacă se pot crea locuri de muncă sau se pot face investiţii directe sub condiţia respectării condiţiilor de mediu, a condiţiilor de conservare a siturilor arheologice şi de dezvoltare ulterioară a zonei după ce se termină exploatarea, se poate lua în discuţie. Dacă aceste condiţii preliminare nu sunt respectate, nu poate exista nicio discuţie”.
Ministrul a adăugat, totodată, că Ministerul Economiei trebuie să finalizeze procedurile pentru înfiinţarea unei societăţi de stat special pentru acest proiect.
„Deocamdată, Ministerul Economiei trebuie să facă mai multe formalităţi pentru a realiza divizarea societăţii şi a crea posibilitatea să se ducă eventualele câştiguri din dividende într-o companie care să nu aibă în spate toate sucursalele şi cei 70.000 de angajaţi şi minele de la Minvest. Ideea era că, în ipoteza în care în viitor se va face această exploatare, banii respectivi să poată fi folosiţi în investiţii, şi nu în acoperirea nu ştiu căror găuri sau datorii către diverşi furnizori. Va trece această întreprindere, dacă se va face legea, va trece la Ministerul de Finanţe”, a afirmat Dan Şova.
Acesta a participat, sâmbătă, la Blaj, la inaugurarea unei noi unităţi de producţie de către concernul german Bosch, investiţie cifrată la aproximativ 50 de milioane de euro.
Comisia de Analiză Tehnică (CAT), responsabilă de evaluarea impactului asupra mediului al proiectului de la Roşia Montană, s-a întrunit pe 10 mai, fiind prima sa şedinţă din noiembrie 2011, Gabriel Resources anunţând că există o bază pentru un angajament de durată privind proiectul.
Gabriel Resources publicase, la data respectivă, pe site-ul Bursei din Toronto, un raport pentru primul trimestru din 2013, în care menţiona întrunirea CAT, dar şi crearea, de către Guvern, a unei noi companii care să se ocupe de proiectul de la Roşia Montană.
Gabriel Resources arăta, totodată, în raportul trimestrial suspus atenţiei investitorilor, că a obţinut cea de-a 19-a decizie judecătorească în favoarea sa, în urma a 20 de acţiuni împotriva proiectului, înaintate de la începutul anului 2010, şi că, pe 22 aprilie, Consiliul Judeţean Alba a emis un nou certificat de urbanism (CU – 47) pentru proiect, valabil timp de doi ani şi care poate fi prelungit încă un an.
Guvernul a decis, printr-o hotărâre aprobată pe 30 aprilie, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova (PSD).
Noua companie va rezulta din reorganizarea, prin divizare parţială, a Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, care deţine în prezent 19,3% din acţiuni la societatea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, cu 80,46% din capitalul social, în spatele companiei fiind nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.
Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Proiectul este blocat de mai mulţi ani din cauza disputelor legate de protecţia mediului.