Avertismentul investitorilor germani: Decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40%, un risc major pentru economia României

Economica.net
23 09. 2020
euro_bani_acte_657495857_57271800

„Decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40% reprezintă un risc major pentru economia României şi pune în pericol relansarea economică. O nouă creştere în zona bugetară ar trebui să fie exclusă, în condiţiile în care economia suferă deja din cauza pandemiei”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, creşterea pensiilor, adoptată de Parlament în urma rectificării bugetare, duce la cheltuieli bugetare nesustenabile şi la un deficit bugetar excesiv, generând astfel o criză financiară care va adânci şi mai mult efectele actualei crize.

„Se pun de asemenea în pericol proiectele de investiţii şi aşa amânate de ani buni. Un buget sustenabil ar da încrederea investitorilor în România ca amplasament investiţional şi ar spori competitivitatea ţării. Desigur, ne dorim cu toţii, mediul de afaceri, autorităţile şi mai ales angajaţii şi pensionarii, creşterea salariilor şi a pensiilor în România şi un nivel de trăi mai ridicat. Dar acest lucru nu se poate face fără studii serioase de impact şi fără a ţine de cont de actualul context economic”, subliniază documentul.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Au fost înregistrate 242 voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 11 abţineri.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.