Decizia Preliminară de Investiție în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, așteptată luna viitoare. Este condiționată de sprijinul statului 

Acționarii Nuclearelectrica, compaanie controlată de statul român, urmează să ia decizii importante pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, luna viitoare. Practic au urma să se intre în faza a doua a proiectului.
Mihai Nicuţ - lun, 04 iul. 2022, 12:19
Decizia Preliminară de Investiție în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, așteptată luna viitoare. Este condiționată de sprijinul statului 

Nuclearelectrica a convocat o Adunare Generală a Acționarilor pentru data de 8 august, iar pe ordinea de zi se află două puncte referitoare la proiectul reactoarelor 3 și 4. Cităm din convocator:

“Aprobarea continuării Proiectului Unităților 3 şi 4 CNE Cernavodă, respectiv adoptarea Deciziei Preliminare de Investiție şi trecerea în Etapa II – Lucrări Preliminare, condiţionat de aprobarea si incheierea Acordului de Sprijin între Statul român şi SNN în legătură cu Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.

Aprobarea iniţierii demersurilor în vederea atribuirii şi încheierii contractelor necesare pentru finalizarea Proiectului, în condiţiile limitelor de competenţă prevăzute de actele constitutive ale SNN şi EN (EnergoNuclear – n.red), şi cu încadrarea în limita sumei de 185 milioane Euro”.

Ultima comunicare a Nuclearelectrica referitoare la avansul celor două reactoare, un proiect de cel puțin 7 miliarde de euro, a fost făcută în noiembrie anul trecut. Atunci, Nuclearelectrica anunța „avansarea Proiectului Unităților CANDU 3&4: în cadrul actualei Etape Pregătitoare, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, Membră a grupului SNC-Lavalin”.

“În cadrul contractului, CANDU Energy va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării Proiectului Unităților CANDU 3&4 (printre care actualizarea documentelor de bază de licențiere, actualizarea ghidurilor de securitate nucleară, actualizarea listei modificărilor de proiect cu funcții de securitate nucleară etc.)”, arăta atunci Nuclearelectrica.

Contractul semnat de EnergoNuclear S.A. cu CANDU Energy acoperă achiziția de servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea documentațiilor necesare relansării Proiectului Unităților CANDU 3&4, printre care:

  • actualizarea documentelor baza de autorizare (DBA);
  • actualizarea ghidurilor de securitate nucleara (GSN) elaborate anterior pentru Unitățile 3 și 4 Cernavodă, pentru a se conforma cu cerințele DBA și cu cele mai recente coduri și standarde aplicabile canadiene, precum și cu cerințele directivei UE de securitate nucleara;
  • definirea livrabilelor de inginerie care vor fi elaborate în fazele 2 și 3, conținutul acestora fiind astfel stabilit încât să poată fi elaborate estimări ale cantității de livrabile de inginerie și de complexitate a conținutului fiecărui livrabil;
  • document de evaluare care subliniază elementele cheie ale opțiunilor de arhitectură propuse pentru implementarea controlului partii nucleare; actualizarea și dezvoltarea modificărilor de proiect legate de securitate nucleara care vor demonstra că Proiectul Unităților 3&4 respectă cerințele Directivei privind securitatea nucleara;
  • reevaluarea structurilor civile existente și confirmarea faptului că acestea vor fi adecvate scopului lor pentru încă 60 de ani (inclusiv pe durata de viață post-retehnologizare) de la punerea în funcțiune a unităților.

Sprijin de la stat

Nuclearelectrica anunța încă de acum un an că va lua decizia de a investi în construcţia reactoarelor 3 şi 4 doar cu condiţia încheierii unui acord cu statul român prin care să se stabilească modul de finanţare şi mecanismele de sprijin pentru realizarea acestui proiect.

„Ca o condiţie prealabilă pentru luarea Deciziei Preliminare de Investire şi trecerea în Etapa 2 a proiectului, se impune încheierea unui acord între statul român şi SNN, prin care să se stabilească responsabilităţile părţilor cu privire la asigurarea finanţării, adoptarea mecanismelor de sprijin şi asigurarea condiţiilor de infrastructură pentru finalizarea şi exploatarea proiectului”, arăta compania în martie.

Cel mai probabil, este vorba despre un mecanism de tipul contractelor pentru diferență (CfD), dar deocamdată nu știm a ce se referă exact acest acord de sprijin între stat și companie.

În august 2021, România a semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu Canada pentru a consolida și susține în continuare cooperarea în proiecte civile de energie nucleară, ca urmare a unei relații de 55 de ani între Canada și România în industria nucleara.

România a semnat la 9 octombrie 2020 un Acord Interguvernamental privind cooperarea în domeniul proiectelor de energie nucleară, care a fost recent ratificat și de Parlamentul României, prin Legea nr.199/2021, având un sprijin larg si fiind adoptat cu o majoritate de voturi. De asemenea, în octombrie 2020, US Exim Bank și-a exprimat, printr-un Memorandum de Înțelegere încheiat cu Ministerul Energiei, interesul de a finanța proiecte mari de investiții în România, inclusiv de tipul celor nucleare, în valoare totală de 7 miliarde de dolari.

Cele două reactoare ar urma să fie operaționale în anii 2030, respectiv 2031.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se ...
Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării pentru că absolut toată lumea, şi societatea civilă, şi mediul politic, trebuie să înţeleagă că......
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis, unul dintre principalii jucători locali de pe piața de logistică, transport și depozitare de nișă, și-a ...
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
HONOR România a anunțat numirea lui Kerr Cheng în funcția de country manager începând cu trimestrul patru al acestui ...
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit excesiv rămâne în suspensie, iar procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit ...
Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată şi România îşi păstrează accesul deplin la finanţările ...