Decizie CJUE în scandalul Dieselgate: Cumpărătorul unui vehicul echipat cu un dispozitiv de manipulare ilicit beneficiază de un drept la reparaţie din partea producătorului dacă i-a provocat prejudicii
Potrivit CJUE, Tribunalul Regional din Ravensburg (Germania) a fost sesizat cu o cerere de despăgubire între o persoană particulară, pe de o parte, şi Mercedes-Benz Group, pe de altă parte. Această acţiune în justiţie are ca scop repararea prejudiciului pe care Mercedes-Benz Group l-ar fi cauzat prin echiparea autovehiculului diesel cumpărat de QB cu un software ce reduce rata de reciclare a gazelor de eşapament atunci când temperaturile exterioare se situează sub un anumit prag. Un astfel de dispozitiv de manipulare, care are drept consecinţă creşterea emisiilor de oxid de azot (NOx), ar fi interzis de Regulamentul nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale, scrie Agerpres.
Judecătorul german a solicitat CJUE să stabilească dacă dispoziţiile relevante ale Directivei 2007/46 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor , coroborate cu Regulamentul nr. 715/2007, trebuie interpretate în sensul că protejează interesele particulare ale unui cumpărător individual al unui astfel de vehicul. De asemenea, Tribunalul Regional din Ravensburg a dorit să afle dacă, pentru a asigura un efect practic dreptului Uniunii, este necesar ca avantajul legat de utilizarea vehiculului în cauză să nu fie imputat asupra dreptului la reparaţie sau să fie imputat numai într-o măsură limitată.
„Directiva-cadru stabileşte o legătură directă între producătorul de autovehicule şi cumpărătorul individual al unui autovehicul care urmăreşte să îi garanteze acestuia din urmă că vehiculul respectiv este conform cu legislaţia relevantă a Uniunii. În consecinţă, Curtea consideră că dispoziţiile Directivei-cadru, interpretate în coroborare cu cele ale Regulamentului nr. 715/2007, protejează, pe lângă interesele generale, interesele particulare ale cumpărătorului individual al unui autovehicul în raport cu producătorul acestuia atunci când vehiculul respectiv este echipat cu un dispozitiv de manipulare interzis. Statele membre sunt, aşadar, obligate să prevadă că cumpărătorul unui astfel de vehicul beneficiază de un drept la reparaţie din partea producătorului vehiculului”, se arată în decizia CJUE.
Decizia de marţi a CJUE extinde dreptul proprietarilor de vehicule echipate cu un dispozitiv de manipulare ilicit să solicite despăgubiri dacă dispozitivul le-a provocat daune.
Până acum proprietarii de automobile au fost îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri doar dacă producătorii i-au înşelat în mod intenţionat pe cumpărători, cum a fost cazul cu motoarele EA189 produse de Volkswagen, constructor care s-a aflat în centrul scandalului ‘Dieselgate’.
Ca urmare a deciziei de marţi a CJUE, producătorii de automobile ar putea să se confrunte cu un nou val de solicitări de despăgubire, chiar dacă implicaţiile complete nu sunt deocamdată clare.