Decizie CSAT – România va dona Ucrainei un sistem PATRIOT

Consiliul Suprem de Apărarea Ţării (CSAT) a decis, joi, ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei.
AGERPRES - J, 20 iun. 2024, 14:46
Decizie CSAT - România va dona Ucrainei un sistem PATRIOT

Decizia a fost anunţată printr-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa CSAT, desfăşurată la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres.

„Având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu Aliaţii, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT”, arată sursa citată.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avut loc joi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

La şedinţă au participat premierul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, reprezentanţi ai SRI şi SIE, şeful SMAp, Gheorghiţă Vlad, consilierul prezidenţial Ion Oprişor, secretarul CSAT, Mihai Şomordolea, potrivit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială.

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, nu a participat la şedinţa CSAT. Aceasta efectuează o vizită de lucru, joi şi vineri, în Statele Unite ale Americii. În locul său la şedinţa CSAT a participat secretarul de stat Luca Niculescu. Nici ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu a participat la şedinţă.

Administraţia Prezidenţială a anunţat anterior că pe agenda şedinţei CSAT se află subiecte referitoare la:

*Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;

*Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;

*Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse; implicaţii pentru România;

*Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;

*Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în cadrul CSAT, va prezenta poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...