Declaraţia unică: noul formular, oficializat odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial

12 01. 2021
declaratie_unica_anaf_6758495867859403_04105900

Declaraţia unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în 2020 şi pentru veniturile estimate în 2021 va avea un nou formular, se arată în Ordinul ANAF nr. 14 din 2021, publicat marţi, 12 ianuarie, în Monitorul Oficial.

În acest an, declaraţia unică va fi trimisă la Fisc şi de către beneficiarii de drepturi de autor, de profesioniştii şi avocaţii care au primit indemnizaţie de şomaj tehnic ca urmare a evoluţiei pandemiei de Covid-19, aceştia urmând să plătească impozit pe venit, CAS şi CASS pentru banii încasaţi de la stat.

Concret, ce categorii de contribuabili vor fi nevoiţi să trimită, din acest an, declaraţia unică la Fisc:

– unii avocaţi şi persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, care au primit indemnizaţia de şomaj tehnic prevăzută la art. XV din OUG nr. 30/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

– profesioniştii (aşa cum sunt reglementaţi de Codul civil) care au beneficiat de:

  • indemnizaţia prevăzută la art. XV din OUG nr. 30/2020;
  • indemnizația de 41,5% din câştigul salarial mediu brut lunar, prevăzută la art. 3 din OUG nr. 132/2020. Pentru indemnizaţia încasată de la stat vor plăti impozit şi contribuţii sociale prin declaraţia unică.

Citeşte şi Declaraţia unică în 2020: nici în al treilea an de „revoluţie fiscală” mulţi oameni nu ştiu să o completeze şi nu o pot trimite online la Fisc

Se extinde termenul de trimitere a declaraţiei unice la Fisc, astfel:

Declaraţia unică se trimite la Fisc:

– până la data de 25 mai 2021 inclusiv pentru declararea definitivarea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente veniturilor realizate în 2020;

– până la data de 25 mai inclusiv pentru declararea veniturilor estimate că vor fi realizate de persoanele fizice în anul 2021.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Ce se schimbă la formularul declaraţiei unice pentru veniturile realizate în 2020 şi pentru cele estimate în 2021?

– la Capitolul I au fost introduse secţiunile 5 și 6 pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate pentru indemnizaţiile prevăzute de OUG nr. 30/2020 și de OUG nr. 132/2020, de care au beneficiat unii contribuabili
– la Secțiunea 4 de la Capitolul I au fost introduse rândurilor necesare pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2020 referitoare la deductibilitatea costului de achiziție pentru aparatele de marcat electronice fiscale din impozitul anual pe venit;
– au fost scoase rubricile referitoare la veniturile din închiriere în scop turistic din capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul ………..”;
– a fost actualizată secţiunea 7 “Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declarația curentă” de la Capitolul I din formularul declaraţiei unice.
– au fost actualizate și instrucțiunile de completare a declarației unice.

Context

Prin OUG nr. 30/2020 şi prin OUG nr. 132/2020 (cu modificările şi completările ulteriorare) s-a reglementat acordarea unor indemnizaţii pentru profesionişti, avocaţi şi persoanele fizice care obţin venituri doar din drepturile de autor şi drepturile conexe, în cazul întreruperii sau reducerii activităţii ca urmare a pandemiei de Covid-19. Pentru aceste venituri contribuabilii datorează impozit pe venit, contribuţie de asigurări sociale şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate. Obligaţiile fiscale se stabilesc de contribuabil şi se declară prin declaraţia unică.

Prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost modificat regimul fiscal aplicabil veniturilor din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Concret, în anul fiscal de raportare, venitul net se determină pe baza normei de venit, indiferent de numărul de camere închiriate în scop turistic, iar stabilirea și declararea obligațiilor fiscale se realizează în anul următor celui de realizare a veniturilor.

Prin legea 296 din 2020 au fost aduse, de asemenea, unele modificări privind recalcularea contribuţiile sociale în cursul anului fiscal:

În privinţa contribuţiei de asigurări sociale de sănătate: a fost eliminată recalcularea contribuției pentru persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfăşoare activitate şi/sau să realizeze venituri extrasalariale dintre cele prevăzute la art.155 lit. b)-h) din Codul fiscal (precum venituri din activităţi independente, din drepturi de autor, din investiţii, din chirii) și pentru persoanele care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea (cu excepţia persoanelor fizice care optează pentru plata CASS, potrivit articolului 180 din Codul fiscal);

În privinţa contribuţiei de asigurări sociale, a fost eliminată recalcularea în cazul persoanelor fizice care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea.