Declaraţia unică: în ce cont puteţi plăti online dările aferente veniturilor extrasalariale realizate în anul 2022

Persoanele fizice care au obligaţia să plătească impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale pentru veniturile extrasalariale realizate în anul 2022 pot completa formularul inteligent al declaraţiei unice, pus la dispoziţie de ANAF, şi pot plăti dările aferente prin intermediul Spaţiului Privat Virtual.
Cristina Şomănescu - D, 23 apr. 2023, 21:29
Declaraţia unică: în ce cont puteţi plăti online dările aferente veniturilor extrasalariale realizate în anul 2022

Obligațiile fiscale de plată ale persoanelor fizice pentru veniturile extrasalariale, realizate după data de 1 ianuarie 2018, se plătesc în contul unic “55.04”, conform unei metodologii aprobate prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.937 din 2018.

Concret, obligaţiile fiscale de plată ale contribuabililor persoane fizice, declarate de către aceștia prin declarația unică, se plătesc în contul unic de disponibil 55.04 „Sume reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice în curs de distribuire”, deschis pe codul numeric personal/numărul de identificare fiscală al contribuabililor la unităţile Trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal central competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de aceștia, conform Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili persoane fizice în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.937 din  2018, consultat de Economica.net.

Sumele plătite de către contribuabili în contul unic se distribuie de către organul fiscal central competent, proporțional cu obligațiile fiscale de plată, respectiv cu obligațiile fiscale înregistrate în declarația unică în conturile 20.A.03.51.00 „Impozit pe venit aferent declarației unice“, 22.A.21.48.00 „Contribuții de asigurări sociale aferente declarației unice“ și 26.A.21.49.00 „Contribuții de asigurări sociale de sănătate aferente declarației unice“, cu excepția contribuabililor care beneficiază de înlesniri la plată, se mai arată în Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.937 din 2018, consultat de Economica.net.

Deschideţi site-ul ANAF şi selectaţi „asistenţă contribuabili”. Din lista afişată alegeţi „plata obligaţiile fiscale”şi „coduri IBAN”. Veţi fi direcţionaţi către această pagină.
Din această pagină vă interesează „Codurile IBAN aferente conturilor de venituri care se utilizează de către persoane fizice şi juridice”.

Căutaţi trezoreria judeţului în care sunteţi luat în evidenţă de organul fiscal. Persoanele fizice din Bucureşti vor căuta în lista antemenţionată trezoreria sectorului de care aparţin.

Primul exemplu

Contribuabilul care vrea să îşi plătească dările aferente veniturilor din activităţi independente are domiciul fiscal în Alba-Iulia.
Persoanele fizice aflate în evidenţa organului fiscal din Alba-Iulia vor selecta din lista ANAF „trezoreria judeţului Alba”. Vor fi direcţionate către această pagină, de unde vor selecta „trezoreria operativă municipiul Alba Iulia”.

Căutaţi în documentul afişat ori după “5504”, ori după „Sume reprezentand impozit pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice in curs de distribuire”.
Selectaţi apoi codul IBAN aferent contului unic „5504” „Sume reprezentand impozit pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice in curs de distribuire”.

Al doilea exemplu

Contribuabilul care vrea să îşi plătească dările aferente veniturilor din activităţi independente are domiciul fiscal în sectorul 2 al Capitalei.

Persoanele fizice cu domiciliul în sectorul 2 vor selecta din lista ANAF „trezoreria operativă sector 2”. Vor fi direcţionate către această pagină. Aici vor căuta fie după “5504”, fie după „Sume reprezentand impozit pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice in curs de distribuire”.
Alegeţi codul IBAN aferent contului unic „5504” „Sume reprezentand impozit pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice in curs de distribuire”.

Important

Formularul pdf inteligent al declaraţiei unice (DU) poate fi descărcat de aici. 

Deschideţi formularul pdf inteligent al declaraţiei unice reglementat prin OpANAF nr. 2541/2022. În acest sens, deschideţi „soft A actualizat în data de 8 martie 2023”.
Acest formular se foloseşte pentru definitivarea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2022, precum şi pentru estimarea veniturilor care vor fi realizate de contribuabil în anul 2023.

Reamintim că dacă vreţi să plătiţi dările aferente veniturilor extrasalariale din alţi ani fiscali, veţi selecta din lista ANAF de aici formularul declaraţiei unice valabil pentru anul respectiv.

Spre exemplu, veţi folosi formularul pdf inteligent al declaraţiei unice reglementat prin OpANAF nr. 2127/2021 pentru definitivarea impozitului şi a contribuţiilor datorate pentru veniturile extrasalariale realizate în anul 2021. În acest sens, deschideţi „soft A actualizat în data de 5 ianuarie 2022”, aferent declaraţiei reglementate prin Ordinul ANAF nr. 2127/2021.

Declaraţia unică poate fi trimisă la Fisc, completată corect, până la 25 mai 2023 de către persoanele fizice pentru veniturile extrasalariale realizate în anul 2022 şi pentru cele estimate că vor fi încasate în anul 2023, conform OP ANAF nr. 2.541/2022, consultat de Economica.net.

După ce aţi trimis declaraţia unică la Fisc prin intermediul SPV, veţi putea plăti sumele datorate tot prin SPV, în codul IBAN aferent contului unic “5504” al unității Trezoreriei statului în a cărei rază aveţi domiciliul fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate la 641 de milioane de lei (126 de milioane de euro) inclusiv TVA, potrivit......
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu de caniculă în București și cinci județe din Muntenia de duminică dimineață până luni
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roşu de caniculă, val de căldură persistent ...
Ministerul Muncii: 966.637 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la sfârșitul lunii martie în România
Ministerul Muncii: 966.637 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la sfârșitul lunii martie în România
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 martie 2025, de 966.637 de persoane, din care 98,32 % (950.434 de ...