Declinul câştigurilor Nissan alimentează presiunile Renault pentru o fuziune (Reuters)

Renault încearcă să obţină fără zgomot o schimbare a conducerii Nissan, ca un preludiu pentru negocierile de fuziune, au declarat pentru Reuters surse din ambele companii, după ce marţi producătorul auto nipon a avertizat că se va confrunta cu un nou declin al câştigurilor, pe fondul scandalului în care este implicat Carlos Ghosn.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 11:22
Declinul câştigurilor Nissan alimentează presiunile Renault pentru o fuziune (Reuters)

Jean-Dominique Senard, care l-a înlocuit în ianuarie pe Ghosn în funcţia de preşedinte al Renault, îl vede pe şeful Nissan, Hiroto Saikawa, ca un obstacol în calea progresului, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Presiunile pentru o fuziune între Nissan şi Renault, pe care Saikawa refuză să o discute, se vor intensifica după ce marţi producătorul auto nipon a anunţat că se aşteaptă în anul financiar care se va încheia la 31 martie 2020 la o scădere de 46,7% a profitului net, la 170 miliarde de yeni (1,6 miliarde de dolari), şi un declin de 27,7% al profitului operaţional, la 230 de miliarde de yeni, şi un recul al vânzărilor de 2,4%.

Analiştii băncii americane Citi avertizează că declinul profitului Nissan şi reducerea dividendelor vor şterge 130 de milioane de euro (146 de milioane de dolari) din câştigurile Renault pe 2019

„Renault va continua să facă presiuni pentru negocieri legate de fuziune, după prezentarea estimărilor Nissan. Miercuri ar urma să aibă loc o întâlnire preliminară a directorilor Nissan pentru a pregăti discuţiile programate cu Renault în 20 mai”, susţin sursele.

Frederic Texier, purtător de cuvânt al Renault, şi omologul său de la Nissan, Nick Maxfield, nu au dorit să comenteze informaţiile.

Sursele au precizat că Renault vrea ca directorul său general, Thierry Bollore, să facă parte din viitorul Consiliu de Administraţie al Nissan, o mişcare văzută de conducerea companiei nipone ca fiind provocatoare, ţinând cont de relaţia sa strânsă cu Ghosn şi de faptul că s-a opus derulării unui audit în cadrul alianţei Renault-Nissan.

„Presiunile pentru numirea sa în Board-ul Nissan vor provoca dificultăţi în cadrul alianţei”, a declarat un oficial al Nissan.

După arestarea lui Ghosn, noul şef al Nissan, Hiroto Saikawa, a indicat în februarie renunţarea la planurile expansioniste ale predecesorului său.

Luna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru publicaţia niponă Nikkei că Renault va propune Nissan Motor un plan ce prevede crearea unei companii holding comune prin care cei doi producători auto vor fi pe picior de egalitate, în condiţiile în care grupul francez vrea o integrare mai extinsă cu partenerul de alianţă din Japonia.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault – Nissan – Mitsubishi, în condiţiile în care, pe cele mai mari pieţe auto globale – China, SUA şi Europa, cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...