Declinul demografic continuă: Populaţia României a scăzut în medie, în prima jumătate a anului, cu 237 de persoane pe zi

Populaţia României a scăzut, în primele şase luni din acest an, cu 43.097 de locuitori din cauza declinului demografic, ceea ce corespunde unei scăderi medii a populaţiei cu 237 de persoane pe zi, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 10 aug. 2016, 07:08
Declinul demografic continuă: Populaţia României a scăzut în medie, în prima jumătate a anului, cu 237 de persoane pe zi

În luna iunie, diferenţa dintre numărul de decese şi numărul de naşteri a fost de 5.582, reprezentând spor natural negativ.

În luna iunie s-au născut 15.230 copii, cu 738 mai mulţi comparativ cu iunie 2015, şi au decedat 20.812 persoane, în scădere cu 199 faţă de nivelul din a şasea lună a anului trecut.

Mortalitatea infantilă din România a crescut uşor în iunie 2016, când au decedat 127 de copii cu vârsta de sub un an, comparativ cu 124 de decese în a şasea lună din 2015.

Potrivit ultimelor statistici internaţionale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană.

Datele oficiale mai arată că, în luna iunie 2016, s-au înregistrat 13.625 căsătorii şi 2.452 divorţuri. Comparativ cu a şasea lună din 2015, numărul de căsătorii a crescut cu 8,9%, iar cel al divorţurilor a scăzut cu 9,8%.

În 2015 s-au născut circa 185.000 de copii în România, iar numărul de decese a fost de peste 260.000, arată datele centralizate de biroul european de statistică, Eurostat. Doar din sporul natural negativ, populaţia României a scăzut anul trecut cu peste 75.000 de persoane.

În Uniunea Europeană, România este pe locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000 în 2015) şi Italia (-161.800), ca număr absolut.

Raportate la populaţie, cele mai mari rate ale declinului demografic din UE s-au înregistrat, anul trecut, în Bulgaria (spor natural -6,2 la 1.000 locuitori), Croaţia (-4), Ungaria (-4) şi România (-3,8), potrivit Eurostat.

Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Parchetul European a declanșat o anchetă împotriva partidului condus de Marine Le Pen și a aliaților săi de extremă dreapta de la Bruxelles. Adunarea Națională denunță o tentativă de hărțuire
Parchetul European a declanșat o anchetă împotriva partidului condus de Marine Le Pen și a aliaților săi de extremă ...
Parchetul European a anunţat marţi că a declanşat o anchetă asupra partidului condus de Marine Le Pen şi al lui Jordan Bardella, Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), precum şi......
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită pentru tarifele vamale
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită ...
Indicele “Teamă și Lăcomie” (Fear & Greed) a atins valoarea de 78, ajungând în zona de ”Lăcomie extremă” („Extreme ...
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus a lansat marți două noi modele care vin în completarea serie OnePlus Nord: OnePlus Nord 5 și OnePlus Nord CE5 ...
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi România anunță lansarea oficială a programului de trade-in, dedicat clienților care își doresc să recicleze ...