Declinul demografic continuă – Spor natural negativ al populaţiei României, în februarie şi martie 2020
Conform sursei citate, la nivelul lunii martie 2020, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 702 în comparaţie cu luna similară din anul anterior, respectiv cu 247 în luna februarie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019.
De asemenea, numărul persoanelor care au decedat în prima lună de primăvară din anul curent a fost cu 298 mai mic comparativ cu martie 2019 şi cu 411 mai mic în luna februarie 2020, faţă de luna februarie din anul precedent.
Sporul natural a fost negativ atât în lunile februarie şi martie 2020, cât şi în lunile februarie şi martie 2019.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost mai mic atât în februarie (-19), cât şi în martie (-21) comparativ cu aceleaşi luni din anul anterior.
Totodată, numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2020, cu 2.170 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, dar în luna februarie 2020 a fost cu 577 mai mare decât cel consemnat în februarie 2019. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, în luna martie 2020 s-au pronunţat cu 877 divorţuri mai puţine decât în luna martie 2019, iar în luna februarie a acestui an cu 176 divorţuri mai puţine în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile februarie şi martie 2020, în contextul pandemiei COVID-19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de trei persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, explică specialiştii INS.
În ceea ce priveşte datele comparative februarie-martie 2020 vs ianuarie – februarie 2020, statistica oficială evidenţiază scăderi pe majoritatea palierelor.
Astfel, în luna martie 2020, s-a înregistrat naşterea a 11.857 de copii, cu 270 mai puţini decât cu o lună în urmă, iar în luna februarie s-a consemnat naşterea a 12.127 de copii, cu 3.844 mai puţini decât în prima lună a anului în curs.
Pe parcursul lunii martie din acest an, numărul deceselor a ajuns la 22.591, cu 892 decese mai multe decât în februarie 2020, în timp ce numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în aceeaşi perioadă, a fost de 83, în scădere cu 19 decese faţă de datele înregistrate în februarie, anul curent.
În luna februarie 2020, numărul deceselor înregistrate a fost de 21.699, cu 1.653 mai puţine decât în luna ianuarie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an a fost de 102, în creştere cu 11 decese faţă de luna ianuarie 2020.
La nivel general, sporul natural a fost negativ atât în luna martie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 10.734 de persoane, cât şi în luna februarie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 9.572 de persoane.
„Numărul născuţilor-vii şi cel al deceselor înregistrate în luna februarie 2020 urmează tendinţa generală din ultimii 10 ani. Din luna martie 2020, criza sanitară începe să aibă efecte asupra fenomenelor demografice, prin scăderi uşor mai pronunţate ale acestora faţă de anul precedent”, se arată în comunicatul INS.
În luna martie a acestui an, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.053 de căsătorii, cu 1.811 mai puţine decât în luna februarie 2020, când au fost 5.864 de căsătorii, cu 1.508 mai multe decât în luna ianuarie 2020.
Pe de altă parte, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 1.889, în martie, cu 295 mai puţine decât în februarie 2020. În plus, în a doua lună a anului în curs, numărul divorţurilor pronunţate pe baza legislaţiei în vigoare a fost de 2.184, cu 1.348 mai multe decât în ianuarie 2020.
Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă.