Declinul demografic se adânceşte. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie a acestui an

România a înregistrat, în luna iulie a acestui an, un spor natural negativ al populaţiei de 4.973 de persoane, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2021, când era de 4.766 persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - lun, 12 sept. 2022, 11:29
Declinul demografic se adânceşte. Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie a acestui an

În iulie 2022 s-a înregistrat naşterea a 15.214 copii, cu 1.021 mai mulţi copii decât în luna iunie 2022, însă numărul deceselor a fost de 20.187 (10.564 bărbaţi şi 9.623 femei), cu 1.608 decese (820 bărbaţi şi 788 femei) mai multe decât în luna iunie 2022, scrie Agerpres.

Potrivit datelor INS, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2022, a fost de 80 copii, în scădere cu 3 faţă de luna iunie 2022.

„În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, iar în ultimele două luni s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta, în luna februarie 2022 se observă o creştere a numărului de decese, în perioada martie-iunie 2022 se revine la un trend descrescător, iar în luna iulie se înregistrează o creştere a numărului de decese faţă de luna precedentă”, subliniază INS în comunicat.

În luna iulie 2022, 67% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 8.442 decese, reprezentând 41,8%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.022 decese, reprezentând 24,9% la persoanele de 70-79 ani şi 3.733 decese reprezentând 18,5% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate, cum era şi firesc, la grupele de vârstă 0-4 ani (101 decese), 20-29 ani (99 decese) şi 5-19 ani (60 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna iulie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.068 persoane, reprezentând 54,8%); tumori (3.825 persoane, reprezentând 18,9%); boli ale aparatului respirator (1.651 persoane, reprezentând 8,2%).

„Sporul natural s-a menţinut negativ (-4.973) în luna iulie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii”, menţionează INS.

Potrivit sursei citate, în luna iulie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 17.780 căsătorii, cu 5.630 mai multe decât în luna iunie 2022. În ceea ce priveşte numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010, acesta a fost de 1.835 în luna iulie 2022, cu 96 mai puţine decât în luna iunie 2022.

De la an la an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.095 comparativ cu aceeaşi lună din 2021, sporul natural fiind negativ atât în luna iulie 2022 (-4.973 persoane), cât şi în luna iulie 2021 (-4.766 persoane).

În intervalul de referinţă, numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2022 a fost cu 888 mai mic faţă de luna iulie 2021.

„După primele trei cauze principale de deces, în luna iulie 2022 faţă de luna iulie 2021, s-au înregistrat cu 826 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator, cu 160 decese mai puţine având cauză principală tumorile, dar cu 315 decese mai multe din cauza bolilor aparatului respirator. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 2 mai mare în luna iulie 2022 decât cel înregistrat în luna iulie 2021”, arată INS.

În luna iulie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.199 persoane (5.326 bărbaţi şi 4.873 femei), iar în mediul rural decesul a 9.988 persoane (5.238 bărbaţi şi 4.750 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 376 persoane (152 bărbaţi şi 224 femei) în mediul urban şi cu 512 persoane (279 bărbaţi şi 233 femei) în mediul rural.

În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost, în luna iulie 2022, cu 559 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iulie 2022 s-au pronunţat cu 97 divorţuri mai puţine decât în luna iulie 2021.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind singurele luni din anul 2021 de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent. În luna octombrie creşterea faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a fost semnificativă, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020. În perioada ianuarie-iulie 2022, numai luna februarie 2022 a înregistrat o creştere a numărului de decese faţă de luna februarie 2021, restul au înregistrat scăderi ale numărului de decese”, se menţionează în comunicat.

În cazul născuţilor-vii, în anul 2020 numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În anul 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în anul 2022 când, lunar, în perioada ianuarie-iulie, s-au înregistrat scăderi ale numărului de născuţi-vii faţă de aceleaşi luni din anul 2021.

Potrivit sursei citate, în cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Datele INS arată că în lunile februarie, aprilie, mai şi iunie din anul 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar lunile ianuarie, martie şi iulie au înregistrat scăderi ale numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni ale anului 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...